Productii record de falsi Irimescu

Poti face si tu un Irimescu. Si cistigi de la suta de milioane in sus. Investind cinci-zece milioane. Iar pe postament dai citeva sute de mii, dupa cum ai pofta.

O metoda este sa imprumuti un Irimescu autentic, pentru o seara, de la un colectionar, sa mergi cu el la un mester turnator in bronz. Omul „te rezolva” cu ghips, tipar si turnare in bronz. Acum n-o sa vrei sa bagi in el mult bronz, nu ?, ca te costa, e suficient sa-i dai o dira. Apoi, totul depinde de tine.

Cite bronzuri vrei, cum le plasezi prin anticariate, tirguri de arta sau prin sedintele de licitatie. Acest stil de a fabrica hidosenii dupa Irimescu este frecvent astazi, la doi ani de la moartea sculptorului.

Cine e Irimescu?

E considerat drept unul dintre cei mai mari sculptori romani ai tuturor timpurilor. Unii comentatori il aseaza imediat dupa Brincusi, Paciurea si Apostu. Deci, faimos oricum, cu opera eterna fara indoiala si cu o cota ridicata, fara dubiu. Prin intermediul Casei de licitatii ALIS, numai de la inceputul anului s-au vindut lunar cite doi-trei falsi Irimescu.

Iata citeva exemple : « Mama cu copilul » a urcat de la 54 de milioane la 6000 de euro. „Somnul” a pornit de la 50 de milioane si a urcat la 125 milioane. „Portret in stil florentin”, de la 50 la 110 milioane. „Personaj mitologic” a mers de la 24 la 90 de milioane. „Bacanta de la 24 la 75 de milioane. « Baba » de la 36 la 75 de milioane.

Pentru acesti bani, cumparatorii au luat niste figurine date cu un strat subtire de alama, niste zisi Irimescu de o calitate mediocra. Cit de « autentic » este fenomenul acesta Irimescu scos la taraba, am discutat cu Alexandru Cebuc, autorul a doua monografii Irimescu.

Frauda ! – pune expertiza Cebuc

Cum proceda artistul?

Il cunosc pe Irimescu din 1982, cind, ca director al Muzeului de Arta al Rominiei, i-am organizat prima sa expozitie si i-am intocmit prima monografie. Ca orice sculptor, Irimescu modela opera intii din lut, apoi facea ghipsul si sticlul, tiparul, in care se toarna bronz fierbinte. Facea cel mult doua, rareori, trei copii din aceste tipare.

Irimescu avea un singur cizelator, Anton, pe care-l supraveghea strict. Lucrarea princeps era trimisa la Falticeni, la Muzeul sau, cealalta era data celui care o comanda. Apoi, tiparele, sticlurile, erau distruse. Aparitia falsurilor dupa moartea sa este un lucru foarte grav.

Cine falsifica?

Turnatorii multiplica. Au, fie ghipsul, fie bronzul. Asta e foarte grav. Incalca principiul autenticitatii. Cine nu stie acest detaliu, se poate lauda ca are un Irimescu. Da, este un Irimescu, dar nu e facut de artist, ci de un turnator oarecare.

A existat vreo posibilitate ca tipare sau ghipsuri Irimescu sa intre direct pe mina falsificatorilor?

Da, din nefericire. Dupa 2000, el a locuit in strada Zambaccian, proprietarii casei i-au luat apartamentul si el a plecat la Falticeni. Dar cind s-a mutat, niste persoane apropiate de el, in acel moment, moment in care maestrul nu mai avea deplinatatea tuturor facultatilor, au luat multe lucrari care inca nu fusesera turnate, ghipsuri…din ghipsuri, asta e o presupunere, au putut face falsuri. Pentru ca tot fals se numeste obiectul necizelat de miinile lui.

Bun, dar sint multe lucrari ce bintuie licitatiile, identificabile in catalogul dvoastra, aparut inainte de moartea artistului.

Asta este foarte grav. E o frauda.

La ce anume duce un Irimescu scos pe banda rulanta?

La scaderea cotei. Isi bat joc de un mare artist.

Dovada simpla

Asa cum afirma Alexandru Cebuc, Ion Irimescu nu a creat mai mult de doua exemplare din aceeasi opera. Un lucru este greu de banuit: multi colectionari brusc au renuntat la proprii Irimesti. Al doilea este imposibil. Doi colectionari sa doreasca sa-si vinda propria copie dupa Irimescu, in conditiile in care, unul dintre proprietari este Muzeul Irimescu din Falticeni.

Este cazul „Personaj mitologic”. Un „Personaj” a fost licitat in 9 aprilie, urcind de la 24 la 90 de milioane, ca, celalalt, licitat in 25 iunie „sa se bucure” de aprecierea a doar 70 de milioane de lei. Pozele celor doua „Personaje” indica distorsiuni evidente ale operei si folosirea unor socluri de marmura, nefolosite vreodata de Irimescu.

Irimescu, uitat de „organe”

Mircea Deac, un alt monograf al lui Ion Irimescu, confirma acest spectacol al falsificarii si arata de ce acesta va rezista in timp: „Contrafacerile sint puse in vinzare fara acordul legal al cuiva, iar banii, in nici un caz nu intra in buzunarele mostenitorilor.

Mai mult, legea drepturilor de autor este o sita atit de rara, incit nu spune clar diferenta dintre original, copie, fals, replici si contrafaceri. Sa nu uitam ca nici Politia, nici Ministerul Culturii nu misca un deget daca nu sint sesizate. Ori, oamenii cu bani simt ca s-ar face de ris daca incep un demers de diagnosticare si descopera ca au luat un fals, asa ca prefera sa taca.

Oricum, pe cine sa dea in judecata? Cel care aduce obiectul in licitatie nu va marturisi nicicum provenienta, iar Casa de licitatii spune simplu: „e semnat Irimescu”, noi nu am spus e « autentic Irimescu ».”

Un Irimescu dureaza 15 zile

Vorbim de Politie, de Minister, dar pina acolo, pe Irimescu il maninca sfintii. Casa de licitatie ALIS prevede clar in regulament: „cumparatorul nu poate contesta autenticitatea obiectului decit in 15 zile de la data licitatiei.” Ori, logic, daca Irimescu e Irimescu este etern pentru romani, ca si pentru cumparatorul lui.

Cind cumperi de la Sotheby’s, celebra casa de licitatii britanica, cumperi o opera garantata ca opera perena, nu una care expira in 16 zile. Deci, daca ai bani, poti lua un Irimescu in drum spre casa, un Irimescu fals, care nu are nimic de-a face cu rafinamentul artistului.

Poti sa te mindresti cu el, fiindca sint rari cei care iti vor spune cit de fals e, iar Politia si Ministerul Culturii nu au timp pentru eternitatea lui Irimescu.

Replica Casei de licitatii ALIS

Prezentind situatia sculpturilor Ion Irimescu domnului Mihail PapaGheorghiu, directorul Casei de licitatii Alis, acesta ne explica:

„ Din pacate, atita vreme cit artistul insusi nu si-a controlat opera, nu putem noi, ca si Casa de licitatii sa o facem. Asta-i problema. Greu de atiut exact care este opera minutelor artistului, opera atelierului sau cea a turnaturului. Irimescu nu si-a numerotat copiile ca sa stim exact a cita copie o vindem din nu stiu cite autentice.

Vreau sa va spun ca eu am refuzat pentru licitaiii nenumarati Irimesti. Aratau groaznic. Dumneavoastra le numiti falsuri, este vorba de fapt de tiraje pirat. Acesta ar fi termenul corect.

Iar daca vorbim despre Irimescu si deschideti discutia asupra moralei noastre ca si casa de licitatie, eu cred ca ar trebui sa deschidem discutia si asupra moralei autorilor si a atelierelor ce trag astfel de tiraje de la Rodin incoace.”