Sari direct la conținut

Profi anunță că a plafonat anticipat adaosurile comerciale

HotNews.ro
Alimente la supermarket 2023, Foto: Hotnews / Florin Barbuta
Alimente la supermarket 2023, Foto: Hotnews / Florin Barbuta

Magazinele Profi plafonează anticipat adaosurile comerciale, începând din weekend-ul 15-16 iulie, ajutându-și clienții să facă mai ușor față șocului generat de creșterea excesivă a prețurilor din ultima vreme.

„Susținem măsura guvernului de a combate creșterile prețurilor alimentelor de bază prin limitarea adaosurilor comerciale, și o aplicăm chiar înainte de 1 august, data la care devine obligatorie conform ordonanței de guvern”, declară Magda Amarie, director operațional Profi. „Avem convingerea că ajutorul pe care îl acordăm va fi benefic pentru clienții noștri cărora, și cu această ocazie, le mulțumim pentru încrederea pe care ne-o acordă.”, arată comunicatul retailerului.

Începând din weekendul care tocmai a trecut, în toate magazinele Profi produsele cu adaosuri plafonate conform legislației privind combaterea creșterii excesive a prețurilor la produsele alimentare, reprezentată de Ordonanța de Urgență nr. 67/2023, sunt mai ușor de găsit, fiind marcate la raft cu eticheta de culoare galbenă cu textul „ADAOS DEJA MIC”.

După cum se știe, lista produselor ce fac obiectul ordonanței emise de Guvernul României sunt: pâine albă simplă întreagă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități; lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%, cu excepția UHT; brânză telemea din lapte de vacă vrac; iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame; făină albă de grâu „000” 1 Kg; mălai 1 kg; ouă de găină calibrul M 10 buc.; ulei de floarea-soarelui 1L; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, puple pui întregi cu os și aripi de pui, varianta standard); carne proaspătă porc (carne porc lucru, pulpă porc cu os și fără os, spată de porc); legume proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei capia); fructe proaspete vrac (mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă); cartofi proaspeți albi vrac; zahăr alb tos 1 Kg.

Oficialii Consiliului Concurenței spun că plafonarea adaosului comercial generează riscul alinierii operatorilor la plafonul maxim

Cea mai mare parte a procesatorilor și retailerilor cu care HotNews a discutat pe marginea plafonării adaosului comercial au confirmat că vor aplica fără ezitare Ordonanța de Urgență adoptată vineri, procesatorii spunând însă că la unele produse de pe listă vor vinde în pierdere.

Speranța lor este ca Guvernul să nu deschidă o cutie a Pandorei și să prelungească termenul de 3 luni, adăugând și alte produse cu adaos plafonat.

Chiar și oficialii Consiliului Concurenței spun că adaosul de maxim 20% la costul de producție, în cazul procesatorilor, respectiv maxim 5% și 20% față de prețul de achiziție, în cazul distribuitorilor și, respectiv, al comercianților, generează riscul alinierii operatorilor la plafonul maxim, ducând astfel la o creștere a prețurilor la nivelul consumatorilor finali.

Asta, în condițiile în care România a avut cea mai ieftină mâncare din UE în 2022, conform datelor Institutului Național de Statiscă (INS).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro