Sari direct la conținut

Profit.ro: Alpha Bank, la câțiva pași de declanșarea conflictului colectiv de muncă, înaintea fuziunii cu UniCredit

HotNews.ro
Bancheri alaturi de client, Foto: Adam G. Gregor / Alamy / Alamy / Profimedia
Bancheri alaturi de client, Foto: Adam G. Gregor / Alamy / Alamy / Profimedia

Angajații Alpha Bank încearcă să se protejeze la viitoare disponibilizări și să obțină salarii mai bune, înainte ca banca să fie preluată de UniCredit, printr-un contract colectiv de muncă pe 2 ani agreat cu actualul angajator, primul negociat de sindicatul Vocea Noastră, înființat în urmă cu câteva luni.

După aproape trei luni de discuții, negocierile au eșuat, a declarat liderul sindicatului, care mai are câțiva pași de urmat pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă, scrie Profit.ro. Până în toamna anului trecut, Alpha Bank nu a avut un sindicat intern.

Angajații l-au înregistrat pe primul în septembrie, iar în noiembrie, după anunțul-surpriză din octombrie că banca va fi preluată de UniCredit, au cerut și obținut în instanță recunoașterea reprezentativității pentru a putea negocia primul contract colectiv de muncă. În noul sindicat au intrat imediat 1.181 de angajați, adică mai mult de jumătate din totalul de 2.071 care lucrează în bancă, iar acum numărul membrilor a urcat la 1.300, adică două treimi din personal.

Pe 10 noiembrie 2023, Vocea Noastră a cerut Judecătoriei sector 6 să i se recunoască reprezentativitatea pentru a negocia contractul colectiv de muncă și, cum avea ca membri mai mult de 35% din angajații Alpha Bank, cât cere legea, a obținut hotărâre favorabilă a instanței două săptămâni mai târziu, pe 23 noiembrie. „Pot să vă confirm astăzi că negocierile au eșuat, urmând să fie respectați pașii legali înainte de declanșarea conflictului colectiv de muncă”, a declarat, pentru Profit.ro, Luminița Gabriela Tudosie, liderul Sindicatului Vocea Noastră din Alpha Bank. Legea 367 a dialogului social prevede un termen de 3 zile după eșuarea negocierilor în care banca poate să răspundă sau să vină cu contraofertă, apoi reprezentanții angajaților trebuie să se adreseze Inspectoratului Teritorial de Muncă și, după depunere, procedura conflictului colectiv de muncă e declanșată. La jumătatea săptămânii viitoare este de așteptat să se oficializeze situația.

În negocierile sindicatului Alpha Bank cu conducerea băncii, nu au putut fi agreate încă agreate nici nivelul majorărilor salariale, nici salariul minim brut, nici pachetele compensatorii pentru angajații care ar urma să părăsească banca. Sindicatele doresc să fie plătite 12 salarii compensatorii, așa cum au prevăzut spre exemplu angajații din BRD, BCR, Raiffeisen și CEC, față de oferta de doar 6 salarii a conducerii Alpha.

Un contract colectiv încheiat de acum pe termen de doi ani va trebui să fie respectat după preluare și de UniCredit, care are agreat cu proprii angajați doar 6 salarii compensatorii în caz de disponibilizare, spune sindicatul. Vocea Noastră din Alpha Bank va coexista cu sindicatul din UniCredit, după fuziune, în piață mai existând reprezentare prin mai multe sindicate și la BCR, spre exemplu. „Primul sindicat constituit în Alpha Bank anul trecut s-a afiliat la Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci – FSAB și se află acum în negocieri pentru contractul colectiv de muncă. Au început în ianuarie, dar nu au putut ajunge la o înțelegere. Declanșarea unui conflict colectiv de muncă este mereu posibilă, dar mai sunt pași înainte de aceasta când negocierile eșuează”, a declarat, pentru Profit.ro, Paraschiv Constantin, președintele FSAB. Liderul federației sindicale din asigurări și bănci spune că Alpha Bank nu a avut până acum sindicat, la fel cum nu au nici multe alte bănci, pentru că „patronatul nu prea încurajează afilierea sindicală în acest domeniu”.

Sindicate mai importante, înființate în urmă cu mulți ani, și afiliate FSAB, au doar BRD, BCR, Raiffeisen și UniCredit. „Angajații din bănci au, totuși, și ei nevoie de protecție. În fuziuni și achiziții ajung, din păcate, să plătească ei prețul nedorit al reducerii costurilor și eliminării suprapunerilor”, spune Paraschiv, menționând că un contract colectiv de muncă semnat într-o bancă va trebui să fie respectat, pentru angajații acesteia, și de o altă instituție care ar urma să o achiziționeze, cât timp e valabil. Preluarea Alpha Bank de către UniCredit, anunțată în luna octombrie a anului trecut, va implica, în mod normal, și eliminarea redundanțelor dintre cele două instituții, în cadrul fuziunii.

Angajații obligați să plece din posturi pentru care există suprapuneri sau din unități bancare desființate primesc, de regulă, pachete compensatorii cu mai multe salarii, în funcție de vechime. Pachete de acest fel oferă, și UniCredit, și o va face inclusiv pentru proprii angajați care ar urma să părăsească banca, însă angajații Alpha Bank doresc să se protejeze în avans, cu un contract colectiv încheiat pe doi ani, pentru a putea primi 12 salarii compensatorii nu doar 6. Spre deosebire de Alpha Bank, UniCredit este membră și în Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), alături de BCR, BRD, ING Bank și Raiffeisen Bank, care negociază în fiecare an cu Federația Sindicatelor din Bănci și Asigurări un contract colectiv de muncă pe ramură. Acesta are, însă, prevederi minimale pentru băncile semnatare, care pot decide individual condiții mai bune pentru proprii angajați.

Liderul FSAB, Paraschiv Constantin, spune că legislația ar da posibilitatea ca acest contract colectiv să se aplice și la nivel sectorial, tuturor băncilor din sistem, deoarece se îndeplinește condiția de reprezentativitate. „Avem negocieri pentru aplicare la nivel sectorial. Nu suntem mulțumiți de dialog”, spune Paraschiv.

În momentul de față sindicatele și patronatele CPBR, care includ UniCredit, poartă negocieri pentru reînnoirea contractului colectiv, cu așteptări de finalizare până la finele lunii aprilie. În paralel, însă, sindicatul din Alpha Bank și-a negociat separat primul contract colectiv în banca proprie, cu conducerea instituției, chiar dacă aceasta va fi preluată de UniCredit cândva în cursul anului.

Liderul FSAB, Paraschiv Constantin, este nemulțumit de felul în care s-au făcut disponibilizările în sistemul bancar în ultimii ani, fără consultarea sindicatelor, chiar dacă le înțelege necesitatea în multe cazuri, în condițiile reorganizării activității bancare, care devine tot mai digitalizată: „Conducerile băncilor nu ne informează niciodată ce urmează. Cheamă separat angajații și le oferă salarii compensatorii dacă acceptă să își dea de bunăvoie demisia. Iar reducerile de personal au fost masive. De la 80.000 de salariați câți erau în bănci în 2019-2020, au mai rămas circa 60.000”.

Alpha Bank a fost relativ ocolită de reducerile masive de personal în ultimii ani. Dacă în 2019 avea 2.027 angajați, numărul acestora nu a scăzut decât cu câteva zeci în următorii doi ani de pandemie, pentru a crește apoi la 2.062 în anul 2022 și apoi din nou până la 2.071 la finele anului trecut. Jumătate dintre aceștia au o vechime de peste 5 ani în bancă. Cel mai bine reprezentat sector de vârstă este 26-40 de ani, cu aproape 900 persoane, însă tot atâția intră în sectoarele mai vârstnice, cu peste 600 angajați între 41 și 50 de ani și circa 300 ce depășesc 51 de ani. La Unicredit, numărul de angajați din România ajunsese la finele anului trecut la 3,296, în scădere de la 3.371 în anul anterior.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro