Profitul brut al Piraeus Bank a avansat cu 96% in 2008, la 43 milioane euro
Piraeus Bank Romania a raportat un profit brut de peste 43 milioane de euro la finele anului trecut, cu 96% mai mult decat in anul anterior, potrivit unui comunicat al institutiei financiare. Activele administrate de banca la sfarsitul anului trecut au inregistrat o crestere de 51% fata de aceeasi perioada din 2007, depasind 4,3 miliarde de euro.
Reprezentantii Piraeus Bank nu au anuntat insa care este nivelul profitului net.
Volumul depozitelor atrase a crescut cu 82% in 2008, depasind un miliard de euro in decembrie 2008. In acelasi timp, volumul creditelor administrate de Piraeus Bank Romania era de aproape 3,7 miliarde de euro, cu 56% mai mult decat in 2007.
Reprezentantii bancii mentioneaza ca Piraeus Bank are un capital social aportat de 270 milioane de euro.
La 31 decembrie 2008, institutia detinea o retea nationala de 180 de sucursale si 230 de ATM-uri.
Grupul financiar grecesc Piraeus Bank este prezent in principal in Europa de Sud-Est, dar si pe centrele financiare din Londra si New York. Grupul are 895 de sucursale in Grecia, Albania, Romania, Bulgaria, Serbia, Egipt, New York, Londra si Ucraina.