Sari direct la conținut

Profitul Sony a scazut cu 47,3% in al doilea trimestru al acestui an

HotNews.ro

Sony a raportat, in al doilea trimestru al acestui an, un profit in scadere cu 47,3% fata de valoarea din aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul rezultatelor slabe inregistrate de compania mixta de telefonie mobila Sony Eriscson si a aprecierii yenului, transmite AP. Astfel, profitul companiei s-a diminuat de la 66,46 miliarde de yeni in cel de-al doilea trimestru al anului trecut, la 34,98 miliarde de yeni.

Analistii intervievati de Thomson Financial se asteptau ca grupul japonez sa inregistreze un profit de 52 miliarde de yeni.

Totodata, compania si-a revizuit in scadere prognoza privind profitul pe acest an, la 240 miliarde de yen, de la 290 miliarde de yeni cat era estimarea initiala, reprezentantii Sony invocand rezultatele slabe care se asteapta de la compania mixta Sony Ericsson si perspectivele negative ale industriei.

O veste buna pentru companie este revigorarea vanzarilor de console de jocuri video. Astfel, in trimestrul mentionat s-au vandut 1,56 milioane de console PlayStation 3, mai mult decat dublul vanzarilor din aceeasi perioada a anului trecut.

Pe total, Sony a avut vanzari de 1.979 miliarde de yeni, comparativ cu 1.977 miliarde de yeni in urma cu un an. Compania si-a majorat tinta de vanzari pentru acest an, de la 9.000 miliarde de yeni, la 9.200 miliarde de yeni, sperand intr-un curs mai bun al monedei japoneze.

Actiunile Sony s-au depreciat marti cu 3,2%, insa compania si-a anuntat rezultatele financiare dupa inchiderea sedintei de tranzactionare a Bursei din Tokyo. De la inceputul acestui an, titlurile Sony au pierdut 29,8%, in vreme ce bursa japoneza a pierdut 14,3%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro