Proiect OUG: Cresc indemnizațiile pentru demnitari, profesorii primesc 20%, în două etape / Ce se întâmplă cu sporurile și angajările la stat
Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice potrivit prevederilor legale în vigoare se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, arată un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului.
Cresc și indemnizațiile pentru demnitari
(2) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, potrivit documentului publicat de Sindicatul Național Tineret și Sport.
Profesorii primesc 20% (în două etape)
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic se majorează în anul 2024 după cum urmează:
a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
b) începând cu data de 1 august 2024 cu un procent de 7% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
Sporurile se mențin la nivelul lunii decembrie 2023
Art. II – Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
În 2024 munca suplimentară se compensează numai cu timp liber corespunzător
Art. III – (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) – (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
Excepții pentru acordarea premiilor
Art. IV (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în anul 2024 se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia, cu încadrarea în alocarea bugetară.
Ocuparea posturilor vacante se suspendă / prin excepție, prin memorandum
Art. VI – În anul 2024, numărul maxim de posturi care se finanţează din fonduri publice, pentru instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, se stabileşte de către ordonatorii de credite astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condiţiile legii, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
ART. VII – (1) În anul 2024, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice din:
a) instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
b) instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la alin. (1) lit. a), cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget, respectiv prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din autoritățile/instituţiile publice locale prevăzute la alin. (1) lit. b).
Prevederi privind eșalonarea plăților stabilite de instanțe pentru drepturi salariale restante:
Art. IX- (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, se va realiza astfel:
a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
Rentele viagere pentru foștii sportivi de performanță rămân plafonate, la fel și indemnizația de merit
Art. XIII – (1) În anul 2024, rentele viagere prevăzute la art. 64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2023.
(2) Termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 322/2022 pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 se prorogă până la data de 1 ianuarie 2025.
(3) Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit se menţine la nivelul din luna decembrie 2023, de 6.240 lei.
Se limitează numărul gratuităților la călătorii
Art. XIV – În anul 2024 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuităţi, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, la facilităţile de transport…
Alte prevederi din proiectul de OUG:
- În anul 2024, pentru activitatea desfăşurată de personalul cu statut special care are atribuţii pentru desfăşurarea activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple, în emiterea şi evidenţa permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către poliţiştii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plăteşte cu o majorare de 75% din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare
- În anul 2024, instituţiile şi autorităţile publice nu acordă personalului din cadrul acestora bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă
- În anul 2024, instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, nu acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie,retragere, încetarea raporturilor de muncă/serviciu ori la trecerea în rezervă. Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.
- Nu se va acorda miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevilor din învățământul primar de stat, privat și confesional în 2024.
- Pentru 1 ianuarie 2025 se amână și termenul pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescăreşti şi de acvacultură.
- Pensiile speciale pentru primari se suspendă până la 1 ianuarie 2025.
- Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar intră în vigoare din 2025 (s-a prorogat).
- Angajatorii vor putea pot oferi salariaților abonamente la sala de fitness în limita a 100 euro, nu 400 de euro ca în prezent.
- Părinții ar putea primi 1.500 lei/lună pentru creșă de la angajator. Suma se va acorda unui singur părinte și ar urma să se scadă din impozit
- Se elimina sponsorizarea la microintreprinderi, adica sa nu se mai deduca din impozit