Sari direct la conținut

Proiectantul autostrăzii Ploiești-Comarnic-Brașov reacționează după ce Drulă a vorbit de un blocaj al proiectului / Prima analiză a traseului va fi predată pe 13 decembrie. De unde ar veni întârzierea

HotNews.ro
Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov, Foto: Hotnews
Autostrada Ploiesti-Comarnic-Brasov, Foto: Hotnews

Compania Consitrans, cea care revizuiește Studiul de Fezabilitate și realizarea Proiectului tehnic pentru autostrada Ploiești – Comarnic – Brașov a spus că proiectarea autostrăzii nu este blocată, așa cum a acuzat în urmă cu o zi fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă. Compania afirmă că prima etapă a analizei multicriteriale care va conține și traseul selectat va fi depusă la CNAIR pe 13 decembrie și explică de ce s-a întârziat, deși termenul inițial pentru această etapă era luna august.

Analiza Multicriterială etapa 1 (AMC1), realizată de Consitrans, va fi predată luni, 13 decembrie 2021, la CNAIR, transmite compania.

Consitrans răspunde astfel declarațiilor făcute în urmă cu o zi de către fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă care acuza că termenele contractuale nu au fost respectate și că „pare că consultantul Consitrans își face de cap și e lăsat să ignore responsabilitățile contractuale”.

„Este degradant pentru un fost ministru să acuze politicianist o companie privată că „își face de cap” sau că „ignoră responsabilitățile contractuale”, potrivit unui drept la replică al companiei transmis presei.

Consitrans spune că termenul pentru predarea Analizei Multicriteriale era 15 august, însă acest lucru nu ar fi fost posibil „datorită informațiilor contradictorii și constrângerilor venite din partea Consiliului Județean Prahova și a Ministerului Apărării Naționale, cu privire la investițiile de pe traseul propus al autostrăzii”.

„Analiza proiectului Autostrăzii Ploiești-Brașov a trebuit modificată, de exemplu, pentru că MApN a transmis inițial că nu sunt obiective militare pe traseu ca apoi să se răzgândească și să anunțe că autostrada se suprapune cu terenurile de instrucție din Predeal și Râșnov”, susține Consitrans.

„În pofida multiplelor modificări de trasee și soluții tehnice solicitate de CNAIR, MApN sau CJ Prahova, a fost finalizată ridicarea topografică de detaliu pentru zona km 168+800 – 173+300 și zona nodului rutier cu DN1, în dreptul localității Codlea, urmând a se transmite spre aprobare Tema geotehnică pentru această secțiune, iar Analiza Multicriterială (AMC) este la final”, mai transmite consultantul.

Proiectarea autostrăzii A3 Ploiești – Comarnic – Brașov – 10 milioane de lei și un termen de peste 3 ani

CNAIR a semnat în luna februarie cu SC CONSITRANS S.R.L. contractul de circa 16,5 milioane de lei pentru „Completare/Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru “Autostrada București – Brașov, tronson Ploiești – Brașov””.

Conform licitației din SEAP, contractul are un termen de realizare de 107 luni, defalcat astfel:

– 30 de luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.

– 6 luni pentru Proiectul pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC)

– 6 luni pentru Proiectul Tehnic de execuție

– 4 luni – asistență tehnică pe perioada licitației pentru execuție

– 61 de luni asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor

Revizuirea Studiului de Fezabilitate (realizat ultima oară în 2006) presupune practic reluarea de la zero a multor etape, iar proiectul și traseul autostrăzii vor suferi modificări majore față de variantele originale. Un exemplu ar fi zona stațiunilor Bușteni și Sinaia unde noile documentații vor trebui să prevadă mai multe tuneluri care să ocolească localitățile.

SF ar urma să cuprindă o analiză multicriterială a variantelor de traseu, un studiu de trafic pentru o perioadă de perspectivă de 30 de ani, investigații de teren (geotehnice, hidrologice, topografice, arheologice etc), o evaluare a impactului asupra mediului, o analiză cost-beneficiu și realizarea unui model financiar al proiectului.

Caietul de Sarcini arată că de la București la Brașov autostrada A3 a fost sectorizată astfel:

– Sector IA Bucuresti – Moara Vlasiei (km 0+000 – km 19+500); Sector IB Moara Vlasiei – Ploiesti (km 19+500 – km 62+000);

– Sector 2 – Ploiesti – Comarnic (km 62+000 – km 110+600);

– Sector 3 – Comarnic – Predeal (km 110+600 – km 146+800);

– Sector 4 – Predeal – Cristian + Racordarea autostrăzii la reteaua de drumuri existente (km 146+800 – km 168+600);

– Sector 5 – Cristian – Codlea km 168+600 – km 173+300;

Conform caietului de sarcini, „viteza de proiectare pentru autostradă va fi de 120 km/h, iar platforma va fi de 26,00 m lățime, iar pe sectoarele pe care condițiile de relief permit, se vor adopta elemente geometrice corespunzătoare vitezei de proiectare de 140 km/h”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro