Proiectul care prevede înlocuirea "Prima casă" cu "O familie, o casă" ar putea deveni mai social. Au fost introduse grupurile vulnerabile
Proiectul programului care va înlocui Prima Casă, denumit „O familie, o casă” a fost modificat în Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților. Practic, modificările vizează grupurile vulnerabile.
Un articol modificat se referă la veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului care împreună cu soțul sau soția, după caz, trebuie să nu depășească 4.500 lei, excepție făcând persoanele vulnerabile. Noutatea se referă la faptul că la calculul acestei sume nu vor fi luate în considerare beneficiile de asistență socială care fac parte dintr-un grup vulnerabil definit de Legea 296/2011, dacă acestea depășesc această sumă.
Noile modificări spun că statul va garanta 100% împrumuturile respective.
„Au fost câteva modificări, mai ales că am încercat să-i dăm un caracter mult mai social acestui program guvernamental, mai ales să stimulăm familiile cu copii sau chiar luarea în plasament de către cei fără copii. Amendamentele se referă al stimularea băncilor din România în a căuta aceste persoane din grupurile vulnerabile pentru a li se da aceste facilități pentru o astfel de locuință”, a spus Teodorovici.
El a precizat că sperăm că va avea loc un vot în plen cât mai curând pe acest proiect.
„Această propunere de modificare a venit de la discuțiile purtate cu FMI și cu cei din Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială. Este practic un sprijin pe care dorim să-l acordăm persoanelor vulnerabile”, a mai afirmat el.