Proiectul de unificare a retelelor de gaze din estul Europei va fi discutat la Bucuresti
Transportatorul roman de gaze Transgaz Medias, alaturi de Natural Gas Transmission (NGT), subsidiara a grupului MOL, vor discuta in martie, la Bucuresti, strategia de dezvoltare a unei retele regionale de transport al gazelor in Europa Centrala si de Sud-Est. Sistemul de Transport al Noii Europe (NETS), asa cum este denumit acest proiect, presupune unificarea retelelor de transport al gazelor naturale.
Intalnirea transportatoruilor de gaze din regiune, pe acest subiect, va avea loc la Bucuresti in perioada 13-14 martie, au anuntat, joi, NGT si Transgaz, intr-un comunicat comun.
Sistemul de Transport al Noii Europe (NETS), asa cum este denumit acest proiect, presupune unificarea retelelor de transport al gazelor naturale. Proiectul ar urma sa aiba o lungime 27.000 de kilometri, iar initiativa a apartinut NGT.
Pe 5 decembrie 2007, MOL si-a anuntat sprijinul pentru initiativa NETS si a lansat invitatii de participare companiilor de transport de gaze din tarile din regiune – Austria, Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Romania, Serbia si Slovenia. Accesul la proiect este deschis si altor companii.
“Transgaz a salutat acest proiect inca de la bun inceput, asa ca suntem incantati sa gazduim prima intalnire comuna, in cadrul careia participantii vor avea ocazia sa dezbata proiectul intr-o maniera structurata. Suntem convinsi ca va fi un eveniment foarte interesant, bazat pe un dialog constructiv, care va sta la baza strategiei viitoare a proiectului”, a declarat Ioan Rusu, CEO Transgaz SA.
NETS este sustinut de Comisia Europeana, care a apreciat ca realizarea unui astfel de proiect ar stimula investitiile, foarte necesare, in infrastructura de gaze naturale a Europei.
Unificarea retelelor de transport de gaze naturale ar conduce la infiintarea celei de-a treia mari companii de profil din Europa.