Sari direct la conținut

Proiectul primei rectificări a fost modificat și urmează a fi adoptat joi de Guvern. Ce e diferit: tăieri de la Sănătate, Fondul de rezervă. Mai mulți bani la PNDL

HotNews.ro
Buget, Foto: DreamsTime
Buget, Foto: DreamsTime

Guvernul a modificat proiectul primei rectificări bugetare, conform noilor documente publicate pe site-ul Secretariatului General al Guvernului. Practic, dacă ne uităm, sunt alte cifre. Modificări sunt în multe locuri, așa cum veți vedea mai jos.

Din păcate, nu avem încărcate acolo decât textul proiectului de ordonanță și nota de fundamentare. Anexe importante, precum Anexa 1 și Anexa 2, lipsesc, așa că nu putem face o comparație decât cu datele din nota de fundamentare. În orice caz, după adoptare și publicare în Monitorul oficial, HotNews.ro va veni cu un nou text.

În primul rând trebuie precizat că față de varianta inițială, au mai inventat niște venituri (abia la final de an vom vedea dacă se concretizează – acum e doar o prognoză), astfel că este prevăzută o majorare de 30,36 miliarde lei (anterior erau 29,94 miliarde lei).

Din păcate, nu avem acces nici la noua Anexă 1, așa că din nota de fundamentare înțelegem că bani în plus ar veni, de fapt, de la „sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2020: +1,381 miliarde lei per sold” (anterior cifra era de 956,3 milioane lei).

În ceea ce privește cheltuielile, și acestea au fost majorate, dar la 33 miliarde lei (anterior erau 32,29 miliarde).

UPDATE: Creșterea deficitului, conform calculelor noastre este de 3,1 miliarde lei.

*În paranteze vom pune cifrele din prima variantă a rectificării

Cine primește mai mulți bani la prima rectificare din 2022

Conform noii variante a proiectului rectificării bugetare:

• Ministerul Finanțelor – Acțiuni Generale: +8,692 miliarde lei (anterior erau 9,33 miliarde lei – practic, au mai scăzut din suma alocată Fondului de rezervă al Guvernului – 300 milioane și de la contribuția României la bugetul UE – 337,9 milioane)

Practic, acum vorbim de +8,692 miliarde lei, din care: +4 miliarde lei Dobânzi, +700 milioane lei Fond de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, +528,9 milioane lei Contribuția României la bugetul UE, +1.130,195 milioane lei Transferuri către întreprinderi în cazul schemelor de ajutor de stat, +2.283,7 milioane lei Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 pentru asigurarea sumelor necesare refinanțării proiectelor pentru beneficiari și/sau continuării finanțării proiectelor în cazul indisponibilității temporare a

fondurilor europene.

• Ministerul Muncii și Solidarității Sociale: +5,25 miliarde lei pers sold (la fel cum era inițial)

• Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: +2.719,7 milioane lei (la fel)

• Ministerul Sănătății: +2,526 miliarde lei (anterior se alocau +2,642 miliarde lei – deci vedem o diminuare a sumei alocate)

Practic, comparativ cu varianta anterioară a rectificării, au tăiat de la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

• Ministerul Energiei: +2,502 miliarde lei (anterior erau +2,482 miliarde lei – s-au tăiat bani de la alte transferuri)

• Ministerul Transporturilor și Infrastructurii: +2 miliarde lei (la fel)

• Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: +1,278 miliarde lei (anterior 649,2 miliarde lei)

Practic, s-au dat mai mulți bani pentru PNDL: 1,3 miliarde lei (anterior 700 milioane lei).

Au mai plusat puțin la programele cu finanțare nerambursabilă cu 10 milioane lei, la 45 milioane lei. În rest, sunt unele economii la bunuri și servicii (-1 milion lei), la subvenții (-280 milioane lei), proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-500 milioane lei).

• Ministerul Antreprenoriatului și Turismului: +1,148 miliarde lei (anterior +648,3 milioane lei)

S-au alocat mai mulți bani pentru derularea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (+1,139 miliarde lei – anterior fiind 639,1 milioane lei).

• Ministerul Justiției: +864,4 milioane lei (la fel)

• Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: +716,3 milioane lei (la fel)

• Secretariatul General al Guvernului: +251,1 milioane lei (anterior +241,5 milioane lei). Au decis să mai taie de la acumularea stocurilor de rezervă de stat.

• Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării: +203,5 milioane lei (la fel)

• Ministerul Public: +201,0 milioane lei (la fel)

• Ministerul Economiei: +125,6 milioane lei (la fel)

• Ministerul Educației: +64,0 milioane lei (anterior se alocau 57 milioane lei)

• Ministerul Sportului: +33,7 milioane lei (la fel)

• Academia Română: +13,9 milioane lei (la fel)

Cine primește mai puțini bani la rectificare

• Ministerul Afacerilor Interne: -559,3 milioane lei (la fel)

• Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: -434,4 milioane lei (la fel)

• Ministerul Culturii: -275 milioane lei (la fel)

• Serviciul de Telecomunicații Speciale: : -151,0 milioane lei (la fel)

• Ministerul Finanțelor: -146,9 milioane lei (la fel)

• Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor: -84,1 milioane lei (la fel)

• Ministerul Afacerilor Externe: -67,1 milioane lei (la fel)

• Curtea de Conturi: -23,8 milioane lei (la fel)

• Consiliul Superior al Magistraturii: -18,7 milioane lei (anterior erau -30,7 milioane lei)

În acest caz, la CSM au decis de la o scădere a cheltuielilor de personal, la un plus 5 milioane lei. În rest sunt scăderi la alte capitole din interiorului bugetului acestei instituții.

Din păcate, așa cum am spus mai sus, noile anexe 1 și 2 nu au fost făcute publice pe site-ul SGG. Așadar, în cadrul altor instituții nu știm ce modificări sunt dar, așa cum ne-am obișnuit, cel mai important este să vedem ce apare în Monitorul oficial după adoptare.

Sursă foto: DreamStime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro