Proiectul privind locuințele pentru bugetarii cu venituri mici, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri se află un proiect de Hotărâre cu privire la aprobarea unui amendament la scrisoarea cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru construcția de locuințe sociale pentru familiile tinere. Amendamentul introdus modifică chiar denumirea proiectului în „Construcția de locuințe pentru persoanele/familiile tinere și funcționarii publici din România, destinate închirierii”. Hotnews.ro a mai scris despre asta recent, proiectul fiind în dezbatere.
Conform scrisorii modificate, statul a solicitat:
• ajustarea scopului actual a Proiectului, care a fost inițial limitată la construirea de locuințe sociale pentru familiile tinere, pentru a include Agenția Națională pentru Locuințe pentru construcția de locuințe de închiriat pentru funcționarii publici cu venituri mici (locuințe de serviciu);
• prelungirea datei de finalizare cu un an de la 31 martie 2021 la 31 martie 2022;
Acum proiectul are două componente:
1. Una dedicată închirierii pentru persoane/familii tinere. Aici ar fi vorba de 3.475 locuințe. Persoane/familii tinere trebuie îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
• să fie în vârstă de până la 35 de ani;
• să nu fie proprietarul unei unități locative;
• niciunul dintre membrii familiei (soț/soție) să nu fi fost vreodată proprietarul unei unități locative;
• anterior să nu fi închiriat niciodată o unitate locativă, construită prin ANL;
• să lucreze în aceeași localitate în care se află unitatea locativă destinată închirierii.
2. Cealaltă dedicată închirierii de către funcționarii publici: 892 locuințe. Beneficiarii finali vor fi selectați de comisii desemnate, conform procedurilor stabilite în Hotărârea Guvernului nr. 719/2016, care aprobă Programul „Construcția de locuințe de serviciu”.
Pentru a fi eligibili, funcționarii publici și/sau angajații din instituțiile publice centrale și locale nu vor trebui să dețină sau să fi deținut individual sau în comun, împreună cu membrii familiei lor (soț/soție), o locuință în care își desfășoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepția cotelor-părți din locuințele dobândite prin moștenire.
„Fără a aduce atingere acestor criterii generale de eligibilitate, instituțiile centrale și locale pot stabili, dacă va fi cazul, criterii specifice de repartizare a locuințelor de serviciu, conform propriilor necesități”, se arată în scrisoare.
România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) au semnat în 2016 pentru un împrumut de 175 milioane euro pentru finanţarea „Proiectului privind construcția de locuințe pentru persoanele/familiile tinere din România, destinate închirierii”.