Sari direct la conținut

Promisiune de la ministerul Comunicatiilor: Ghisee nationale virtuale pentru declaratii si plati catre stat din 25 septembrie

HotNews.ro
Ghiseu National online, Foto: HotNews.ro
Ghiseu National online, Foto: HotNews.ro

Ministerul Comunicatiilor a anuntat miercuri ca a finalizat implementarea unui „Ghiseu national”, care „informatizeaza complet relatia cetatean – stat”, parte a controversatului proiect eRomania. Ce promit de fapt, in mare graba, oficialii din minister? Ca din 25 septembrie, prin aceasta solutie (care acum nu poate fi accesata) va fi rezolvata cel putin problema depunerii declaratiilor pentru contributiile sociale ale celor cu venituri din activitati independente. Este promis, in acelasi timp, si un ghiseu virtual de plata a acestor contributii. Ambele solutii, culmea la costuri zero, par a dubla un alt proiect deja demarat in eRomania unde se estimeaza ca se vor aloca fonduri publice de peste 10 milioane euro.

Ministerul Comunicatiilor a informat miercuri ca a finalizat implementarea unui „ghiseu national”, parte a controversatului proiect eRomania, prin care vor avea loc, prin mijloace exclusiv electronice, toate interactiunile dintre cetatean si administratie.

„In Ghiseul National, parte a eRomania, se regasesc toate formularele tipizate care vor putea fi completate si transmise electronic din fata ecranului calculatorului. Mai mult, raspunsul administratiei va fi comunicat solicitantului tot prin mijloace electronice”, se arata in comunicat.

  • „Ghiseul National” da erori si nu poate fi accesat momentan

Dupa un comunicat dat in graba, in contextul discutiilor privind posibila remaniere a mai multor ministri printre care si a celui de la Comunicatii, Gabriel Sandu, in care nu se prezenta nici un link care sa conduca spre noul serviciu finalizat, am solicitat informatii oficialilor din minister.

Toma Campeanu, seful proiectului eRomania sustine ca este vorba de o platforma finalizata, functionala, care a fost deja prezentata unui numar de institutii publice, oferita „cu titlu gratuit, fara taxe pentru cetateni sau institutii”.

„Practic este o registratura nationala disponibila pe internet, fiecare cetatean va gasi aici toate cererile tipizate aflate acum la ghiseele institutiilor, la completarea lor este asistat de calculator, i se precompleteaza anumite campuri, prin care se pot atasa documente, asa cum la o cerere normala se ataseaza anexe, si care poate fi trimisa automat catre institutia publica beneficiara”, spune acesta.

La accesarea unui link catre aceasta noua solutie IT la nivel national ni se afiseaza un mesaj de eroare, dupa care ajungem insa la o pagina ce pare a fi interfata noului „Ghiseu National”, care nu poate fi accesat.

„Platforma e disponibila, accesul insa in sistem se bazeaza pe credentiale care sunt de doua feluri: „certificat digital” si „cod de utilizator si parola”. Se pot introduce si metode de autentificare suplimentare, insa acestea doua sunt deja implementate”, explica Toma Campeanu.

  • Ce se promite si cum se incearca determinarea institutiilor publice sa adere la acest sistem

Oficialul din MCSI spune ca institutiile trebuie sa adere la acest punct unic electronic. Totusi, cum nu exista inca o cale de a obliga ministerele si institutiile publice sa foloseasca acest sistem, Campeanu spune ca ministerul Comunicatiilor a propus un act normativ (proiect de Hotarare de Guvern) pentru a determina toate institutiile publice sa adere la acest sistem.

„Pe de alta parte sunt institutii cu care am demarat discutii si care vor sa inceapa sa foloseasca deja acest sistem. Pentru 25 septembrie, printre primele institutii care vor adera la acest sistem, sunt cei de la somaj si pensii pentru care vom asigura declararea electronica pentru cei care obtin venituri din activitati independente”, a spus Campeanu.

  • Cat a costat? Nimic, spun cei din MCSI

Cat a costat totusi acest nou proiect national care incepe cu erori?

„Nu a costat si asta e partea cea mai frumoasa. Acel motor tranzactional care era in platforma de e-guvernare a fost extins prin efortul celor de la Centrul National Romania Digitala. Au fost dezvoltate cateva module suplimentare si anume: modulul de inregistrare, modulul de autentificare, seiful electronic al cetateanului si seiful electronic al companiei, in partea cealalta seiful electronic autoritatii publice (…) si in plus s-au introdus in sistem un numar de 40 de formulare tip care exista in momentul de fata si urmeaza sa finalizam in zilele urmatoare formularele pentru activitatile independente”, a explicat Toma Campeanu.

  • Un Ghiseu national de plati prin internet promis in perioada urmatoare, impreuna cu Transfond. Fara costuri, din nou, spune Campeanu

Mai mult, oficialul din minister spune ca „asa cum se face depunerea declaratiilor se va putea face si plata, pentru ca tot in perioada imediat urmatoare vom lansa si motorul de plata pe care l-am dezvoltat impreuna cu TransFond (entitatea responsabila pentru procesarea platilor interbancare in Romania). Probabil va fi o prezentare publica in jurul datei de 10-15 septembrie. Acest Ghiseu de Plati l-am dezvoltat impreuna cu TransFond. Din nou, nu am avut costuri”.

Sistemul de plata functional va permite plata oricarei datorii catre stat. Tot ce trebuie este ca institutia respectiva care vrea sa accepte plata electronica sa vina sa adere la sistem. Este o componenta separata tot din cadrul eRomania si care se va integra inclusiv cu cea din Ghiseul National.

  • Varujan Pambuccian: Solutia platilor electronice prin TransFond va reduce costurile suplimentare, dar trebuie reglementare legislativa

Deputatul Varujan Pambuccian crede ca solutia aleasa este una potrivita.

„Toate platile care se fac cu carduri in Romania, trec pe acolo. Deci daca faci o plata pe un site oarecare si folosesti un motor de plati, acela are in spate TransFond. Solutia pe care au ales-o este ok, pentru ca nu adauga un start suplimentar care inseamna costuri”, a spus deputatul.

In teorie, cetateanul va intra pe o pagina web, va completa un formular si-si va putea plati datoriile catre stat. Totusi nu vor fi costuri din partea statului?

„De asta stam de vorba pentru a gasi o solutie cu costuri minime, pentru ca orice plata electronica presupune costuri. Nu as vrea sa suporte statul costurile acelea. Incercam sa scoatem costurile cat mai jos, ca si cum omul s-a dus cu cardul, a scos banii de la ATM si a platit cash, dar il scutim de toate drumurile astea”, a explicat Varujan Pambuccian.

Chiar si asa, „cea mai grea problema va fi” mai spune acesta, „sa convindem cat mai multe ministere si autoritati publice sa intre in jocul asta. Sau va trebui o lege cadru de e-guvernare, cum spun de foarte mult timp, sau o Hotarare de Guvern ferma prin care sa fie obligate institutiile publice”.

  • Nu dubleaza noile solutii, un proiect deja existent cu bani publici in valoare de peste 10 milioane euro?

Ambele solutii prezentate in mare graba miercuri de oficialii MCSI, par sa dubleze insa alte planuri anuntate in eRomania, controversatul proiect national de informatizare a serviciilor publice in care se estimeaza ca vor fi alocate 500 milioane euro in perioada 2010-2013 si prin care autoritatile promit ca vor face disponibile 100 de servicii electronice pana la sfarsitul acestui an, s-au castigat deja doua licitatii.

Noile „Ghisee nationale” isi propun sa ofere facilitati care ar trebui sa se regaseasca intr-un alt proiect demarat deja in cadrul eRomania. Este vorba de eRomania1, contract in valoare de peste 10 milioane euro (fara TVA) castigat deja de consortiul format din firmele Sysware, Totalsoft, Provision, Star Storage, Softwin si Teamnet.

Toma Campeanu spune ca noile proiecte nu vor dubla eRomania1, licitatie la care s-au incheiat pana acum doar un contract cadru, fara a fi semnate si contracte subsecvente pentru fiecare componenta in parte a proiectului.

„Ghiseul National l-am dezvoltat prin forte proprii, iar acest Ghiseu de Plati l-am dezvoltat impreuna cu TransFond. Din nou, nu am avut costuri. Aceste elemente cu siguranta nu vor fi dublate in nici un contract subsecvent din eRomania1”, a mai spus oficialul din minister.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro