Sari direct la conținut

Promisiunile nerealiste facute de ministrul energiei fata de minerii din Valea Jiului

HotNews.ro
Andrei Gerea - ALDE, Foto: Agerpres
Andrei Gerea - ALDE, Foto: Agerpres

Ministrul energiei, Andrei Gerea, s-a dus joi in Valea Jiului cu o avalansa de promisiuni, scopul fiind doar sa opreasca protestele declansate de mineri cu trei zile in urma. Si a reusit. Minerii au incetat conflictul si s-au intors la munca, ramanand ca ministrul sa puna in aplicare toate angajamentele introduse intr-un protocol semnat cu sindicatele. Insa, e greu de crezut ca acele promisiuni vor putea fi onorate avand in vedere ca pentru unele dintre ele e nevoie de aprobari ale Comisiei Europene foarte greu de obtinut, mai ales ca ar necesita ajutoare financiare uriase. Si mai apare o intrebare: Cum va reusi CE Hunedoara sa returneze statului, in doar sase luni, cele doua imprumuturi de 40 de milioane de lei si 167 milioane de lei, aprobate de Guvern in ultimele doua saptamani?

Promisiunile ministrului, pe scurt:

  • Prorogarea termenului de inchidere a minelor de huila de la anul 2018, la anul 2024
  • Vanzarea pe piata reglementata a unei cantitati corespunzatoare unei puteri de 200 MW
  • Separarea legala a activitatii miniere de cea energetica sa se produca doar daca programul de restructurare intocmit ajunge la aceasta concluzie
  • Anularea amenzii de 120 de milioane de euro din partea Comisiei Europene pentru neachizitionarea numarului necesar de certificate de carbon pana la finele lunii aprilie

Protocolul contine un angajament ca impreuna sa facem demersurile la toate organismele abilitate, atat in tara, cat si la nivelul UE, care sa permita prorogarea termenului de inchidere a minelor de huila de la anul 2018, la anul 2024, sa permita vanzarea pe piata reglementata a unei cantitati corespunzatoare unei puteri de 200 MW- aferente puterii electrice minime pentru cele doua termocentrale, demararea procedurilor de separare a Sucursalei Paroseni, ca prima etapa a restructurarii, daca programul de restructurare care urmeaza sa fie elaborat in perioada urmatoare va stipula necesitatea divizarii, separarea legala a activitatii miniere de cea energetica sa se produca doar daca programul de restructurare intocmit ajunge la aceasta concluzie”, a declarat ministrul Energiei, citat de Agerpres, joi, dupa intalnirea cu sindicatele.

Prorogarea termenului de inchidere a minelor de huila de la anul 2018, la anul 2024. In primul rand, pentru stabilirea acestui termen este necesara o noua decizie din partea Comisiei Europene, in conditiile in care exista deja una. Minerilor li s-a mai promis ca vor putea beneficia de programul aprobat prin decizia Comisiei Europene 787 din 2010. Insa, prin aceasta decizie, Romania a fost autorizata sa aloce un ajutor de 1,16 miliarde de lei pentru inchiderea a trei mine, altele decat cele care fac parte acum din CE Hunedoara. Practic, in urma deciziei 787 din 2010 s-a stabilit ca acest ajutor sa se acorde pentru inchiderea, in perioada 2011-2018, a trei mine necompetitive, respectiv Petrila, Paroseni si Uricani. Deja o mare parte din suma a fost alocata pentru procesul de inchidere. Pentru cele patru mine din cadrul CE Hunedoara, Lonea, Livezeni, Lupeni si Vulcan, va fi nevoie de o noua decizie a Comisiei Europene. Decizia in 2010 care se aplica tuturor statelor membre arata ca pentru primirea ajutorului la care face referire protocolul, unitatile de productie a carbunelor trebuie sa faca parte dintr-un plan de inchidere a carui termen-limita nu depaseste data de 31 decembrie 2018. Insa, in cadrul acestui plan au fost cuprinse doar cele trei mine neviabile, nu si cele patru mine din cadrul CE Hunedoara.

Vanzarea pe piata reglementata a unei cantitati corespunzatoare unei puteri de 200 MW. Pentru Complexul Energetic Hunedoara ar fi mana cereasca vanzarea energiei pe piata reglementata. Ar insemna sa vanda cantitati sigure la preturi sigure care sa acopere costurile de productie, insa pentru consumatorii de pe piata reglementata efectul ar fi scumpirea energiei electrice. Practic, ar trebui sa fie reduse cantitati de energie mai ieftina pentru a face loc energiei scumpe de la CE Hundoara. Costul de productie la Complexul Energetic Hunedoara este de aproape 300 de lei/MWh, in timp ce la alti producatori, precum Hidroelectrica si Nuclearelectrica, este sub 160 lei/MWh.

Separarea legala a activitatii miniere de cea energetica sa se produca doar daca programul de restructurare intocmit ajunge la aceasta concluzie. Insa, separarea activitatii miniere de cea energetica este o conditie pentru primirea imprumutului de 167 de milioane de lei aprobat miercuri de Guvern. Practic, Guvernul a aprobat acest ajutor pentru activitatea energetica, iar pentru a demonstra ca nu va fi utilizat in sectorul minier, activitatea miniera a societatii se va separa legal de celelalte activitati. Acest lucru a fost subliniat chiar miercuri de Guvern atunci cand a fost aprobata ordonanta de urgenta privind ajutorul de 167 de milioane de lei.

Anularea amenzii de 120 de milioane de euro din partea Comisiei Europene pentru neachizitionarea numarului necesar de certificate de carbon pana la finele lunii aprilie. Complexul Energetic Hunedoara nu a reusit sa achizitioneze decat o foarte mica parte din numarul necesar de certificate de carbon. Pentru cele 1,2 milioane de certificate neachizitionate, Comisia ar urma sa sanctioneze compania cu 120 milioane de euro. Gerea sustine ca amenda ar putea fi anulata, insa acest lucru ar crea un precedent la nivelul UE greu de asumat. Insa, pe langa faptul ca trebuie sa plateasca amenda, CE Hunedoara este obligata sa achizitioneze si cele 1,2 milioane de certificate. „Este un semnal bun primit din partea Comisiei Europene. Imediat dupa depasirea termenului, cand ne-am dat seama ca nu ne putem incadra, am contactat Comisia Europeana. Am primit un sprijin real din partea Comisiei, ne-am deplasat la sediul Digi Clima si la Digi Competition si discutiile purtate au concluzionat un lucru: haideti sa ne facem treaba, sa rambursam ajutorul de stat ilegal, sa achizitionam certificatele de CO2 si dupa aceea, incursul luinii iunie, sa venim cu dosarul in care sa explicam de ce s-a intarziat. Nu este vina companiei, este vina statului si putem sa fim iertati”, a declarat Andrei Gerea, potrivit publicatiei gazetadedimineata.ro.

  • Cum va returna CE Hunedoara ajutoarele primite?

Un alt aspect important este cel al returnarii imprumuturilor acordate de stat. Pe langa ajutorul de 167 milioane de lei aprobat miercuri si care trebuie returnat in termen de sase luni, CE Hunedoara a mai primit un imprumut de 40 de milioane de lei pentru returnarea unui ajutor de stat primit ilegal in perioada 2008-2011. Ambele trebuie returnate impreuna cu dobanzile aferente. Cel de 167 de milioane de lei va fi folosit pentru cheltuieli curente, avand in vedere ca acum este in incapacitate de plata, si pentru achizitionarea de certificate verzi. Cum va reusit CE Hunedoara sa returneze aceste sume intr-un timp atat de scurt avand in vedere si datoriile imense pe care le are la stat si la furnizori? Complexul Energetic Hunedoara inregistra la data de 31 martie 2015 datorii de 942,2 milioane lei, din care datorii restante in suma de 432,8 milioane lei. La sfarsitul anului 2014, CEH inregistra pierderi de 356 milioane lei. In acest moment sunt sase furnizori care cer in instanta insolventa CE Hunedoara. Procesul va fi pe 18 iunie la Tribunalul Hunedoara.

In aceste conditii, este greu de crezut in promisiunile ministrului Gerea.

Reamintim ca minerii au protestat timp de trei zile blocandu-se in mine. Miercuri Guvernul a aprobat un imprumut de 167 milioane de lei (37 de milioane de euro), insa acesta va fi directionat doar catre termocentralele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (Mintia si Paroseni), nu si pentru cele patru mine din cadrul societatii, Lonea, Livezeni, Lupeni si Vulcan. Ajutorul reglementat este conditionat de separarea activitatii miniere de cea energetica. Separarea activitatilor ar duce automat la inchiderea celor patru mine din cadrul Complexului, presiunea sociala fiind imensa avand in vedere ca cei mai multi din cei 6.500 de angajati ai societatii sunt mineri.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro