Sari direct la conținut

Propuneri la varful UE privind strategia de securitate si posibilul acces al autoritatilor la anumite emailuri si convorbiri

HotNews.ro, EurActiv.ro
Inregistrare date biometric pe aeroportul din Lisabona, Foto: Comisia Europeana
Inregistrare date biometric pe aeroportul din Lisabona, Foto: Comisia Europeana

​Uniunea Europeana ar trebui sa ia in considerare obligarea companiilor de Internet sa ajute serviciile de securitate sa acceseze emailurile si convorbirile telefonice codificate, ca parte a noii strategii de a combate atacurile teroriste – se arata intr-un document intocmit de Gilles de Kerchove, coordonatorul anti-terorism al UE, citat de EurActiv.com/Comisia Europeana a discutat viitoarea strategie de securitate 2015-2020, care ar urma sa fie prezentata in luna mai./ Inacelasi context, eurodeputatul Victor Bostinaru a declarat, intr-un VIDEO INTERVIU pentru EurActiv.ro ca in mod cert politicile europene se vor indrepta catre „un schimb real de date apartinand structurilor de servicii secrete si agentiilor de lupta impotriva terorismului”.

O propunere controversabila a fost inclusa intr-un document intocmit de Gilles de Kerchove, coordonatorul anti-terorism al UE, potrivit EurActiv.com care citeaza Reuters. „Comisia Europeana ar trebui sa fie incurajata sa exploreze reguli care sa oblige companiile de internet si telecomunicatii care opereaza in Uniunea Europeana in scopul de a acorda acces autoritatilor nationale relevante la comunicatii” – mai specific, in a comunica reciproc cheile de codificare.

Propunerea ar urma sa fie discutata in urmatoarea saptamana la reuniunea ministrilor de interne din tarile UE. Documentul detaliaza o serie de domenii in care statele membre si-ar putea imbunatati colaborarea.

Citeste articolul integral pe EurActiv.com

Comisia Europeana a discutat ieri, 21 ianuarie, in cadrul reuniunii Colegiului Comisarilor, despre Agenda de securitate europeana 2015-2020, care va fi adoptata in lunile urmatoare.

Vicepresedintele Frans Timmermans a declarat ca Executivul isi propune sa prezinte documentul in luna mai.

Strategia va aborda mai multe sub-teme precum identificarea unor instrumente pentru a preveni si aborda radicalizarea, actiuni impotriva finantarii terorismului, consolidarea cooperarii intre Europol si alte agentii europene si intarirea luptei impotriva traficului de arme.

Citeste mai multe informatii pe site-ul Comisiei Europene

VIDEO INTERVIU: Victor Bostinaru, vicepresedinte al grupului S&D din Pafrlamentul European, a declarat pentru EurActiv.ro ca „schimbul de informatii in timp real – respectiv, a celor adevarate, nu culese din presa – trebuie sa devina o practica” in Uniunea Europeana

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro