Prosumatorii care instalează panouri solare mult mai mari decât consumul lor ar trebui sancționați, spune ministrul Energiei / Programul Casa Verde va avea un buget pentru baterii de stocare
Prosumatorii care își instalează capacități fotovoltaice mult mai mari decât consumul propriu nu procedează corect și nu trebuie să beneficieze de facilitățile stabilite prin lege pentru prosumatori, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja. El spune că a convenit cu omologul său de la Mediu, Mircea Fechet, ca următorul program Casa Verde să includă fonduri pentru achiziția de baterii de stocare a energiei fotovoltaice.
„Din perspectiva mea, prosumatorii trebuie încurajați, dar trebuie să asigurăm un mediu corect. Există și situații în care prosumatorii instalează o capacitate mult peste consumul propriu, iar acest comportament incorect ar trebui sancționat într-un fel.
Nu poți avea o capacitate de zece ori, de douăzeci de ori, de treizeci de ori mai mare decât cea necesară pentru autoconsum, pentru că înseamnă că beneficiezi de anumite facilități pe care nu ar trebui să le ai. Dacă ești prosumator nu ești un producător pur, nu acesta este sensul acestui fenomen. Este în interesul consumatorilor corecți să sancționăm, împreună cu ANRE, aceste situații”, a spus ministrul, într-o dezbatere organizată de EFdeN.
Stocarea este cel mai important aspect aici, a completat el.
Casa Verde va avea un buget pentru baterii de stocare a energiei
„Am convenit împreună cu ministrul Mediului, Mircea Fechet, ca următoarele programe Casa Verde să includă componenta de stocare. Stocarea în baterii este scumpă și fără un sprijin nu rentează pentru prosumatori”, a arătat Burduja.
Mediul privat va avea la dispoziție 500 de milioane de euro din Fondul de Modernizare pentru capacități de stocare.
Burduja a mai spus că, la nivelul Dispeceratului Energetic Național, prosumatorii realizează dezechilibre care pot fi cu greu gestionate.
Astfel că deja prosumatorii corecți, adică persoanele fizice care și-au instalat panouri pentru consum propriu, suferă de pe urma celor mari, care fac din asta o afacere.
Potrivit lui Viorel Alicuș, director în cadrul ANRE, capacitatea medie pentru un prosumator persoană fizică pentru consumul propriu este de 5 kW.
Legea energiei a fost modificată recent, astfel încât chiar și prosumatorii foarte mari, de până la 900 kW, sunt scutiți de plata dezechilibrelor în rețea.
Burduja a fost întrebat de jurnaliști dacă acest lucru este corect.
„Este o întrebare bună și deloc ușoară. Ministerul Energiei, în consultare cu ANRE, poate interveni cu o inițiativă legislativă pentru a modifica această lege. Așteptăm de la ANRE să vedem care este dimensiunea problemei”, a precizat ministrul.
Citiți și Cadou otrăvit pentru prosumatori: cum se pot întoarce împotriva lor beneficiile primite prin lege