Sari direct la conținut

Proteine din soia transgenica – protectie impotriva HIV – webPR

Smile Media

Un grup de cercetatori brazilieni a dezvoltat o tehnologie care permite extragerea din soia transgenica a unei proteine care impiedica virusul HIV (care provoaca SIDA) sa atace celulele vaginale ale femeilor. Potrivit agentiei de stat Agencia Brasil, tehnologia permite comercializarea asa-numitei cianovirine, o proteina pe care oamenii de stiinta din SUA au identificat-o in algele albastre-verzi (Nostoc ellipsosporum), dar intr-o cantitate insuficienta pentru a permite dezvoltarea unor medicamente.

Un gel pe baza de cianovirina a fost deja testat cu succes pentru a combate transmiterea SIDA si a preveni multiplicarea virusului HIV in corpul uman. Tehnologia a fost dezvoltata de cercetatorii de la Corporatia Braziliana de Stat pentru Cercetare Agricola (Embrapa).

„Am inceput sa lucram la acest proiect cu cinci sau sase ani in urma. Am reusit sa acumulam o cantitate mare de cianovirina in soia transgenica si am reusit sa purificam substanta”, spune specialistul Elibio Rech, cercetator la Embrapa. Potrivit cercetatorului, soia transgenica a fost pana acum cea mai eficienta si cea mai viabila „fabrica biologica” capabila de a produce proteine pe scara larga.

Proiectul brazilian, desfasurat in colaborare cu Institutul National de Sanatate al Statelor Unite si Universitatea din Londra, isi propune sa dezvolte un gel cu proprietati antivirale pe care femeile il pot folosi pentru a preveni infectarea SIDA atunci cand nu utilizeaza prezervative. „Preocuparea noastra principala este Africa, unde o mare parte din femei sunt contaminate de catre partenerii lor, deoarece nu au o cultura si o educatie care sa le indrepte catre folosirea prezervativelor”, a mai spus cercetatorul.

Oamenii de stiinta de la Embrapa au testat si productia de cianovirina din plante de tutun si culturi de bacterii si drojdii, dar utilizarea soiei transgenice s-a dovedit mai viabila.

Articolul original este disponibil pe20minutos.es

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro