Protest în școli împotriva uniformei obligatorii. „Bullyingul nu se oprește dacă purtăm aceeași cămașă”
Toți elevii din România care nu sunt de acord cu introducerea uniformei obligatorii sunt invitați să poarte haine negre la școală luni, 28 septembrie. Prin acest protest, Consiliul Național al Elevilor vrea să atragă atenția asupra proiectului de lege care urmează a legifera purtarea obligatorie a uniformei în școli. Senatul a aprobat proiectul de lege, dar decizia definitivă aparține Camerei Deputaților.
Consiliul Național al Elevilor (CNE), organizația reprezentativă a elevilor, anunță o acțiune de protest pentru luni, 28 septembrie 2026. Elevii din întreaga țară sunt îndemnați să poarte haine negre la școală, ca formă de protest față de proiectul privind introducerea uniformei școlare obligatorii și față de faptul că elevii nu au fost consultați în această chestiune. Potrivit CNE, participarea este voluntară, iar elevii pot purta un singur articol vestimentar de culoare neagră. „Pe 28 septembrie alegem să purtăm aceeași culoare pentru a ne apăra dreptul de a alege pe viitor”, transmite Consiliul Național al Elevilor.