Protestele angajaților din Finanțe și ANAF continuă luni
Angajații din Ministerul Finanțelor și ANAF protestează luni. Este vorba despre cei din Covasna, Piatra Neamț, Buzău, Călărași, Focșani, Iași, Satu Mare, Vaslui, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea, Deva, Cluj, Slobozia, Craiova, Botoșani, Arad. Conform Sed Lex, aceștia sunt în fața instituțiilor.
UPDATE SED Lex: „Am depus la MF, ANAF si am transmis pe adresele de mail ale directiilor regionale, notificarile privind declansarea conflictului colectiv de munca la nivel de grup de unitati. De asemenea, am depus la Ministerul Muncii solicitarea pentru conciliere, conform Legii 367/2022 privind dialogul social. In maxim 3 zile lucratoare Ministerul Muncii trebuie sa ne demareze procedura de conciliere intre Federatia Nationala a Sindicatelor din Finante si Ministerul Finantelor, aceasta etapa fiind obligatorie inainte de greva„.
Sindicatul precizează, în semn de solidaritate cu pompierii, polițiștii, jandarmii, civilii victimelor exploziilor de la Crevedia, va organiza o campanie de donare de sânge în sediul instituțiilor.
Solicitarea principală a sindicatelor:
- La muncă egală, salariu egal – prin egalizarea salariilor pe funcții similare
- Introducerea în legea salarizării a familiei ocupaționale finanțe
- Elaborarea statutului finanțistului
„Acțiunile se pot întinde pe o perioadă neterminată, degenerând și în acțiuni de stradă deoarece nemulțumirea colegilor din sistemul fiscal este mult mai profundă și se referă la:
- Lipsa unui sistem informatic integrat
- Lipsa acută de personal (de exemplu la controlul băncilor au mai rămas 2 colegi și ar fi fost nevoie de 17) datorată faptului că nu s-au mai făcut angajări de o lungă perioadă
- Lipsa spațiilor adecvate desfășurării activității
- Lipsa de protecție juridică a salariaților, aceștia fiind lăsați să se apere singuri în fața instanței multinaționalelor, firmelor puternice care își maximizează profitul (adică nu înregistrează profit și nu plătesc impozit la stat) și au resursele financiare necesare să ne acționeze în judecată având ca scop principal intimidarea noastră.”