Sari direct la conținut

Protestele continuă la ANAF și Ministerul Finanțelor / Sed Lex: Angajații Fiscului nu au blocat niciodată digitalizarea / 3 ore pentru deschiderea unei aplicații

HotNews.ro
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews

Blocul Național Sindical (BNS) informează că, la această oră, au loc proteste în mai multe administrații fiscale din țără din județele: Dolj, Prahova, Bacău și Neamț.

UPDATE 12:28 Protestele s-au extins și în județele Argeș, Iași și Brașov.

“Ne așteptăm ca acestea să se extindă și în alte județe, în următoarele ore. La proteste, participă și membrii din Federatia Sindicatelor din Administratia Fiscala „Solidaritatea”, afiliată la BNS. Acestea au loc ca răspuns la lipsa de reacție a Ministerului Finanţelor și a Guvernului României în privința soluționării solicitărilor sindicatelor”, spune BNS, pe Facebook.

SED Lex Finanțe amintește că este la a doua săptămână în care se protestează în fața instituțiilor pentru susținerea revendicărilor de natură economică, profesională și socială:

  • egalizarea salariilor – la muncă egală, salariu egal
  • familie ocupațională distinctă în legea salarizării
  • elaborarea statutului finanțistului.

Conform Sed Lex, care critică declarațiile lui Kelemen Hunor, prin subfinanțarea sistemului fiscal din România, „oamenii politici au protejat indirect interesele marilor companii care își maximizează profitul și nu plătesc impozite”.

De asemenea, sindicaliștii mai afirmă că angajații Fiscului nu au blocat niciodată digitalizarea deoarece aceasta le-ar asigura timpul necesar să se aplece cu precădere asupra activităților importante și nu să aștepte 3 ore la deschiderea unei aplicații.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro