PSD a ramas cu bomba in brate (de Cristian Ghinea)

Traian Basescu a ales sa mearga in Parlament si sa escaladeze conflictul cu majoritatea antiprezidentiala. Strategia de intimidare prin amenintarea cu suspendarea a esuat. Desi PSD a prezentat suspendarea ca pe un proces constitutional normal, ba chiar banal, nu e deloc asa. Constitutia cere „fapte grave” pentru a declansa procedura si conditioneaza votul Parlamentului de un referendum.

Un asemenea proces numai banal nu este. Ion Iliescu spunea ca nu suspendarea in sine e scopul, ci lectia oferita „tiranului”. Vedem aici strategia: il amenintam cu suspendarea ca sa se potoleasca. Numai ca au gresit amenintarea: suspendarea este o arma prea puternica.

PSD este oarecum in situatia americanilor, care au detinut cativa ani suprematia nucleara si au crezut ca asta va intimida pe toata lumea. Au descoperit in Coreea ca nu functiona. Nu poti ameninta ca dai cu bomba nucleara daca esti atacat cu pusca. Oamenii stiu ca nu vorbesti serios si nu se lasa intimidati.

Cand chinezii i-au ajutat pe coreeni, un general grandoman a propus bombardarea nucleara a Chinei. Generalul a fost demis, desi era un erou national.

PSD a folosit arma nucleara a suspendarii fara sa se intrebe: si daca nu se lasa intimidat? Daca „tiranul” nu accepta lectia? Acum nu stie daca sa mai faca o comisie de ancheta, daca sa voteze sau nu in Parlament si e aproape sigur ca va pierde la referendum. Cu alte cuvinte, a ramas cu bomba nucleara in brate. Au gresit si amenintarea, si omul.

PSD a crezut ca poate limita spatiul de manevra al presedintelui interpretand restrictiv actul fundamental (am discutat in articolele mele trecute despre aceste interpretari). Era un plan politic destul de indraznet. Presa chiar a interpretat tacerea prelungita a lui Basescu drept semn ca a fost intimidat.

Parea ca, in fata crizei, Basescu ar putea cere o remiza macar temporara, si-ar putea tine gura si ar putea cauta reconcilierea macar cu o parte din adversari. Asa ar fi facut Ion Iliescu. De fapt, asa a facut Ion Iliescu in 1992, cand a adus o parte din opozitie (PNL) in guvernul Stolojan (tare aiurite sunt caile istoriei!). Dar PSD nu a tinut cont de trecutul recent.

Sa ne amintim de primarul Basescu. PSD controla Guvernul, Parlamentul, primariile si consiliile de sector, Consiliul General. Regulile si legile au fost schimbate din mers (cam cum se schimba acum legile, cu dedicatie anti-Cotroceni). Lui Basescu i s-au luat bugetele si atributiile.

Se ajunsese ca primarul pesedist dintr-un sector sa se ocupe de stransul gunoiului in toate sectoarele, ca sa nu se poata lauda Basescu cu asta. Cum a reationat Basescu? Risca sa nu le poata arata bucurestenilor nici o realizare din cele promise. Putea sa ceara pace, sa fie mai mult primar si mai putin politician, sa faca ciocul mic privitor la treburile Guvernului.

Probabil asa ar fi facut primarul Ion Iliescu. Dar Basescu a ales escaladarea conflictului. A urlat pe canalele media unde mai era lasat sa vorbeasca, s-a agitat, le-a cerut bucurestenilor un consiliu si l-a primit. Politicianul Basescu a invatat atunci ca, daca e incoltit, castiga escaladand conflictul, nu dand inapoi.

Odata prins gustul acestui joc, de ce s-ar schimba acum? Miza e mai mare si vizibilitatea sa la fel. Poate fi atacat, dar nu poate fi ignorat. Pentru un politician ca Basescu, singurul blestem este ignorarea. Conflictul il mentine in forma. A ales sa sfideze (considerati-va consultati, fac referendum!).

PSD ar fi trebuit sa invete din experienta trecuta, ar fi trebuit sa se astepte ca Basescu nu se va lasa intimidat, ca va spune: „Hai, suspendati-ma, sa va vad, sunteti in stare?!”. PSD a pus bomba pe masa. Basescu a amorsat-o. Acum ticaie si PSD nu stie cum sa mai scape de ea.