PSD-Dragnea, pătlăgeaua “cu chimicale” şi neofascismul românesc

S-a consolidat în România partea maro a populismului de stânga-dreapta, adică socialismul conservator, clerical, xenofob şi anti-occidental care vine firesc în prelungirea ceauşismului. Asta e doctrina standard a PSD – şi de fapt a partidelor “socialiste” din Balcani sau alte state ortodoxe (vezi Republica Moldova). Însă era timpul ca ceea ce Barbu Mateescu inspirat numeaComunismul Ruralo-Industrial Balcanic (CRIB)să ia seama de schimbarea de generaţii şi să facă ajustări cosmetice pentru anii 2020.

Iată deci că, după formula folosită cu succes şi de Viktor Orban în Ungaria, Dragnea încearcă să facă anti-occidentalismul atractiv mult dincolo de cercurile activiştilor PSD direct interesaţi de rezultatul partidului, conspiraţioniştilor de la A3 sau unor perdanţi ai tranziţiei care, cum se întâmplă în epoca post-adevăr, se simt cel mai bine reprezentanţi de oligarhii care au beneficiat masiv de tranziţie. Cu celebrele teze de la Craiova Liviu Dragnea vrea să-şi consolideze un electorat mai mare şi mai divers, de tip FIDESZ. Aşa că el s-a adresat şi:

• micului producător & comerciant dornic de protecţionism în faţa concurenţei externe, un bastion solid FIDESZ-Jobbik;

• corporatistului psihedelic care crede în grădina Maicii Domnului şi e scufundat în mistica “produsului local”, lanţului scurt, vibraţiilor paranormale şi altor obscurantisme post-moderne;

• ecologistului tribal radical care e de fapt mai mult anti-capitalist furibund (şi, desigur, anti-american în subtext) decât om care să înţeleagă ştiinţa complicată e mediului şi trade-offs din politicile aferente

• sectei de agronomi clujeni deliranţi gen Funar-Fiţiu, nostalgici după Vatra Românească, ce trebuie recuperaţi de la dreapta, plus spectatorilor emisiunii TVR Viaţa Satului, probabil produsul de televiziune cel mai analfabet economic în prezent (deşi concurenţa e mare), care arată cum, cu resurse publice masive, se pot compromite subiecte de presă altfel interesante prin căderea în Adrian-păunescianism;

• masei de anti-vaccinişti, naturişti, horoscopişti şi sfertodocţi cu diplomă care cred în energii pozitive şi pentru care “chimie” evocă tot ce era mai traumatic şi de neînţeles în şcoala prin care au fost siliţi să treacă, deci pe care ar vrea azi s-o reformeze în direcţia dans, emoţie şi groupthink;

• naţional-paseistului sau narodnicului din convingere, indiferent pe ce filieră a ajuns în tabăra brună, care încă nu era aliniat în spatele PSD

Realitatea pe care o poate constata fiecare epiric nu mai contează, aceasta fiind chiar definiţia epocii post-adevăr. Anume că:

1) Roşiile care “miros a roşii” sunt mai cu seamă alea de import, din soiuri bune şi corect ambalate, fiind ca atare şi mai scumpe. Ce se vinde ieftin prin pieţe e producţie din seminţe olandeze (că altele nu mai există de ani de zile), inginerite genetic să nu fie atacate de dăunători şi să fie lemnoase, adică rezistente la transport cu găleata şi lada, deci singurele pe care şi le poate permite ţăranul român de vreo douăzeci de ani încoace.

2) Folosirea “chimicalelor” are justificarea ei şi nu afectează calitatea (dimpotrivă), ci face producţia mai rentabilă economic dacă e făcută corect. Pe de altă parte, e mai probabil să se dea cu chimicale după ureche şi necontrolat tot de micul producător. Vedeţi excelentul film al lui Şerban Georgescu despre Lunguleţu ca să vă lămuriţi de unde ia ţăranul român sămânţa de cartof şi cum toarnă peste ea găleţile de tratament chimic.

3) In vasta majoritate a cazurilor, din fericire, nici măcar chimizarea asta haotică, de scenetă cu Stan şi Bran, practicată de micul producător român de nevoie (altfel ar ieşi imediat de pe piaţă, unde şi aşa abia rezistă, deci nu-l blamaţi prea tare) nu face rău consumatorilor dacă produsele sunt spălate bine înainte de folosire. Ceea ce, iarăşi din fericire, majoritatea oamenilor fac. N-avem nici un caz serios de îmbolnăvire în masă de la legume şi fructe în România, nici vreun studiu serios că ar exista efecte cumulative pe termen lung asupra sănătăţii, dincolo de miturile urbane şi spaimele alimentare de tabloid, care au circulat şi vor circula întotdeauna. Inventăm crize care nu există, ipocrit-politic sau din porniri flower power.

4) Tratamentele cu îngrăşăminte şi pesticide (“chimicalele”) nu-s totuna cu inginerirea genetică a soiurilor de legume, dar ele se amestecă în capul lui Dragnea & publicului larg din motivele ce ţin de educaţie precară sugerate mai sus. Una-i una, alta-i alta. Printre rosturile ameliorării genetice se numără tocmai creaşterea rezistenţei plantelor la dăunători şi condiţii adverse de mediu, deci reducerea nevoii de tratamente suplimentare cu odioasele chimicale. Roşia solidă, coaptă accelerat şi rezistentă la insecte şi lovituri de manipulare, nu mai miroase aşa cum o ştiaţi voi, însă ea e mai rentabilă în special pentru producătorul autohton şi consumatorul care vrea produse ieftine. E aici un compromis calitate-preţ care nu ţine seama de paşaportul producătorului, ci doar de cât e dispus cumpărătorul să plătească. Şi nu are legătură cu persecuţiile cu tentă xenofobă imaginate de Dragnea: încotro vă aşteptaţi să încline acest compromis în regiunea cu cei mai săraci cumpărători din UE?

5) România n-are nici terenuri excesiv de proaste, dar nici binecuvântate special pentru producţia de legume. E cam la nord, deci sezonu-i scurt iar condiţiile mai grele decât în Italia, Spania, Turcia sau Bulgaria vecină oricum ai da-o, ceea ce face ca producţia să fie mai dificilă şi scumpă. End of story. (Şi oricum roşia, ardeiul, cartoful, fasolea – sau porumbul, floarea soarelui şi alte non-legume – au fost introduse la noi de curând, prin intermediul otomanilor, după aducerea lor din America. Mulţi români neaoşi vor fi şocaţi, dar la vremea zisei binecuvântări pe aceste meleaguri nu existau tomate şi celelalte, necunoscute lui Ştefan cel Mare şi chiar lui Mihai Viteazul. Asta-i o paranteză istorică, oricum).

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro