PSD nu poate fi reformat (de Mircea Marian)
O analiza a alegerilor din 25 noiembrie arata care este profilul alegatorilor formatiunii conduse de Mircea Geoana: pensionari, persoane din mediul rural si cei cu studii primare. Fieful partidului ramane in zonele sarace ale Moldovei. Pe scurt, acesta este electoratul traditional al lui Ion Iliescu.
A-l scoate pe linie moarta pe fostul presedinte ar echivala cu o sinucidere.
Cine i-ar mai vota pe Mircea Geoana, Titus Corlatean sau Victor Ponta? Suna bine sa spui ca Romania are nevoie de un partid social-democrat puternic si modern. Sau ca, daca PSD s-ar reforma – in traducere libera, asta ar presupune sa scape de personaje precum Iliescu, Hrebenciuc sau Nastase – ar obtine suportul unei bune parti a tinerilor, in special a celor din universitati, care ar avea puternice simpatii de stanga.
Eu, unul, cred ca aceasta teorie este, in cea mai mare masura, falsa.
Daca PSD va lichida vechea echipa de mamuti ce l-a condus – cu succes – prin tranzitia postcomunista, isi va pierde suportul pensionarilor si nu va castiga, in schimb, voturile noii generatii. Si acest fapt este demonstrat de alegerile din 25 noiembrie, cand o treime din tineret a votat cu PD. PNG-ul lui Gigi Becali a beneficiat de 10% din suportul celor cu varste intre 18 si 29 de ani, cu trei procente mai putin ca PSD.
Relevant este si faptul ca, in Cluj-Napoca, de unde provin intelectualii partidului – Rus, Dancu si Puscas -, PSD a obtinut doar 11% din voturi, putin deasupra PNL.
Realitatea este ca echipa relativ tanara aflata la conducerea formatiunii social-democrate a fost crescuta in serele Ministerului de Externe si nu s-a descurcat in mlastinile politicii romanesti. Ponta nu-l poate suplini pe Mitrea.
Corlatean nu va fi niciodata un organizator de anvergura batranului apparatchik comunist Octav Cozmanca. Un maestru al combinatiilor de talia lui Viorel Hrebenciuc este de negasit. Niciunul dintre liderii PSD nu are charisma lui Ion Iliescu.
Poate ca cei tineri sunt simpatici, aici, la Bucuresti, si, in orice caz, par a fi mult mai potriviti pentru mediul politic al unei tari care face parte din Uniunea Europeana.
Totusi, sa nu ne facem mari iluzii in legatura cu inocenta oamenilor din jurul lui Geoana. Ioan Rus a condus Ministerul de Interne intre 2001 si 2004, perioada in care coruptia cuprinsese toate institutiile statului. Ponta era seful Corpului de control al guvernului Nastase. Tot in acea perioada, presa scria necontenit despre afacerile dubioase ale primarului Marian Vanghelie – relativ proaspatul bacalaureat care a ajuns sa conduca organizatia PSD din cel mai mare centru universitar.
In consecinta, ce ar fi de facut cu PSD? Nimic. Ne place sau nu, acest partid are (inca) publicul sau. Sa nu-i impunem binele cu forta, cerandu-i o schimbare care nu se stie cat i-ar fi de utila. In fond, in politica, pana la urma, este vorba doar de voturi.