PSD si PRM, sustinatorii mineriadei de la Costesti

Actualul presedinte al Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, se arata revoltat, pe 18 februarie 1999, de posibilitatea arestarii lui Miron Cozma. „Problema arestarii lui Miron Cozma face parte dintr-un model de societate tipic perioadei feudale, atunci cand haiducii erau hartuiti de potera.

Actuala Putere nu intelege ca problema nu este Miron Cozma, ci poporul care saraceste in mod constant, confruntat cu somaj, disponibilizari si salarii neplatite”, spunea Nastase, pe atunci prim-vicepresedinte al PDSR, partid aflat in Opozitie.

Potrivit lui Nastase, victoria asupra minerilor si a ultimei mineriade, insemna „o infrangere in planul democratiei”.

„Noi ne ferim sa-l transformam pe Miron Cozma intr-un erou si nu afirmam ca o hotarare judecatoreasca nu trebuie aplicata. Aceasta hotarare are insa niste vicii ascunse care trebuie analizate. Momentan, Guvernul nu face altceva decat sa trimita minerii pe lumea cealalta pentru a-si cauta locuri de munca”, se lamenta liderul PDSR. (C.E.)

Iliescu considera, din nou, ca mineriada se justifica

Doua zile mai tarziu dupa declaratia istorica a lui Nastase, seful sau pe linie de partid, Ion Iliescu, aplauda actiunea minerilor, pe care o considera „justificata”.

„Pozitia de principiu a PDSR fata de greva minerilor a fost aceea ca acest protest este justificat, el fiind determinat de rezultatele politicii economice haotice si fara orizont promovate de Guvern in domeniul mineritului”, spunea Iliescu.

Potrivit acestuia, doar „disperarea, lipsa oricarei alternative sau a unei sanse de a gasi de lucru si foamea i-au impins pe oameni la asemenea actiuni de protest, si nu o persoana sau orice forta politica incriminata”.

„De fapt, Guvernul reproseaza minerilor ca nu se resemneaza si nu asteapta cuminti sa moara de foame”, mai spunea presedintele PDSR, plangandu-le si el de mila ortacilor.

Apreciind ca, pana la declansarea marsului minerilor spre Bucuresti, Guvernul a practicat un sfidator si aberant simulacru de negociere, PDSR considera ca „blocarea totala a Vaii Jiului reprezinta o grava incalcare a drepturilor si libertatilor cetatenesti stipulate in Constitutie.

Iliescu compara „incalcarea drepturilor minerilor” din 1999 cu modul in care „a rationat si actionat si Nicolae Ceausescu in decembrie 1989”. (C.E.)

Vadim ii felicita pe mineri

Pe 9 ianuarie 1999, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor se revolta si el fata de inabusirea intentiei minerilor de a ajunge din Valea Jiului la Bucuresti.

In stilul aiuristic care l-a caracterizat intotdeauna, Vadim l-a scos principal vinovat pentru ce se intampla in Valea Jiului pe Emil Constantinescu, presedintele de atunci al Romaniei, care avea, sustinea „Tribunul”, „o spaima paralizanta de orice miscare sociala”.

Paranoia functiona si la acea vreme in cazul lui Vadim Tudor, care sustinea ca „Puterea pune la cale ciocniri intre mineri si scutieri, pentru a lovi in PRM”. Despre actiunea minerilor, liderul PRM credea, ca si Nastase si Iliescu, ca este ultima cale de a-si cere drepturile „a celor flamanzi si goi”.

Liderul PRM a trimis in toata aceasta perioada mesaje catre mineri, spunandu-le sa nu se ingrijoreze pentru ca greva lor este perfect legala, iar finalitatea ei nu poate fi decat caderea regimului condus de Emil Constantinescu.

Apogeul peroratiilor lui Vadim a fost atins atunci cand acesta i-a felicitat din inima pe mineri pentru „performanta” de a ingrozi populatia tarii si, in special, a Capitalei, prin actiunile lor de sorginte terorista. „Toate revolutiile din istorie si-au creat propria lor justificare juridica.

Felicitari minerilor! Felicitari eroicei populatii a judetului Valcea! Traiasca Romania Mare! Ati dovedit inca o data, ca sunteti o forta de nadejde, cu un inalt simt civic, muncitoresc, pe care se poate conta atat la bine, dar mai ales la greu!”, s-a lamentat Vadim, dupa modelul Ion Iliescu. (C.E.)