Publicitatea romaneasca premiata la Golden Drum
Leo Burnett, McCann-Erickson si NextCap sunt cele trei agentii romanesti care s-au intors cu premii de la festivalul de publicitate Golden Drum. Golden Drum 2004 s-a desfasurat la Portoroz, Slovenia intre 3 si 8 octombrie.
Mai mult, Leo Burnett Romania a reusit performanta de a se clasa pe locul secund in topul agentiilor premiate la festival, dupa Leo Burnett Praga – declarata agentia anului la Golden Drum pentru al treilea an consecutiv.
Leo Burnett Romania a castigat premii cu lucrarile: „Pisica” – brand Eukanuba/client Innovet; „Extra Energy”- brand Prigat Activ/client QAB; -„Barca” – brand Prigat Activ/client QAB; „Volanul” – brand/client Antena 1; „Cainele” – brand/client Muzeul Antipa.
McCann-Erickson Romania a fost premiata pentru lucrarile: „Fiare pentru fiara din tine” – brand Sprite/ client Coca-Cola si „Nunta” – brand/ client MTV. NextCap a castigat un premiu pentru „Tatuajul” – brand Hanul Ars/ client Eurocafe.
La editia Golden Drum din acest an s-au inscris 27 de agentii romanesti cu un numar total de intrari de 202. Cele mai multe intrari au apartinut agentiei Leo Burnett & Target (33), urmata pe podium la egalitate de McCann Erickson si Ogilvy & Mather cu 15 fiecare. Graffitti BBDO s-a inscris in concurs cu 12 lucrari, Nextcap cu 11, Odissey Communication cu 10 lucrari.
Printre celelalte agentii care au inscris lucrari la festivalul Golden Drum se numara Saatchi&Saatchi Romania, Headvertising, Lowe Lints GGK, Tempo Advertising, DDB, Young &Rubicam si altele.