Punerea sub interdicție – o problemă de punere în aplicare a dispozițiilor legale

​​Codul civil consacră ocrotirea persoanei și a bunurilor acelei persoane care nu mai are discernământul necesar pentru a se ocupa singur de acestea. Astfel, potrivit art. 164 alin. 1 din Codul Civil, “persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației ori debilității mintale, va fi pusă sub interdicție judecătorească”.

Reglementările legale au ca scop protecția celui care nu se mai poate îngriji de propriile interese, prin numirea unui tutore care este obligat să se îngrijească de cel pus sub interdicție judecătorească, spre a-i grăbi vindecarea și a-i îmbunătăți condițiile de viață. În acest scop, tutorele poate întrebuința veniturile și, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdicție judecătorească.

Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională a României („Curtea”), prin Decizia nr. 601/2020. Curtea a reținut încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin (3), art. 16 și art. 50, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 din Constituție și prin prisma art.12 din Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.

Curtea a stabilit că măsura de ocrotire a punerii sub interdicție judecătorească, așa cum aceasta este prevăzută de art. 164 alin (1) din Codul civil, nu este însoțită de suficiente garanții care să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile legale nu țin cont de faptul că pot exista diferite grade de incapacitate. În plus, dispozițiile din Codul Civil nu prevăd perioada de timp pentru care se poate dispune punerea sub interdicție și nici nu este precizat că această măsură poate fi supusă unei revizuiri periodice.

Prin urmare, Curtea Constituțională a stabilit că orice măsură de ocrotire trebuie să fie luată având în vedere fiecare persoană în parte și cu analizarea directă a gradului de capacitate. În plus, această măsură trebuie să fie adaptată la viața persoanei pentru care se solicită punerea sub interdicție și trebuie să sa aplice pentru o perioadă scurtă de timp. După expirarea acestei perioade de timp, măsura punerii sub interdicție trebuie reanalizată periodic.

De asemenea, în procesul de reglementare a unei măsuri de ocrotire, legiuitorul trebuie să țină cont de faptul că pot exista diferite grade de incapacitate, situație în care se impune instituirea unor măsuri de ocrotire adecvate realității și care, însă, nu se regăsesc în reglementarea măsurii interdicției judecătorești.

Așadar, diferitelor grade de dizabilitate trebuie să le fie atașate grade de ocrotire corespunzătoare, legiuitorul trebuind să identifice soluții proporționale.

Curtea stabilește că o incapacitate nu trebuie să conducă la pierderea exercițiului tuturor drepturilor civile, ci trebuie analizată în fiecare caz în parte, astfel încât măsura dispusă să fie proporțională cu starea de sănătate a persoanei vizate. În fine, Curtea stabilește că orice persoană trebuie să fie liberă să acționeze în vederea dezvoltării personalității sale, iar statul are obligația de a reglementa un cadru normativ care să asigure respectarea individului, deplina exprimare a personalității cetățenilor, a drepturilor și libertăților lor, a șanselor egale, având ca rezultat respectarea demnității umane.

Decizia nr. 601/2020, prin care a fost declarat neconstituțional acest articol a fost publicată în Monitorul Oficial al României în data 27.01.2021.

Potrivit art. 147 alin.1 din Constituție, „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.

Ca urmare a publicării deciziei Curții, în acest moment, art. 164 alin. 1 din Codul Civil este suspendat, urmând să fie modificat în sensul celor indicate de Curte. Asta înseamnă că dispozițiile legale amintite mai sus nu mai pot fi aplicate în acest moment, caz în care ne aflăm în situația unui vid legislativ.

Problema care apare este în cazul cererilor de punere sub interdicție care au fost introduse pe rolul instanțelor anterior soluționării excepției de neconstituționalitatea și care nu au fost soluționate până la acest moment. Având în vedere faptul că nu mai există un cadrul legal în baza căruia instanțele să poată soluționa o cerere de punere sub interdicție, întrebarea este ce se va întâmpla cu aceste acțiuni.

Prin raportare la situația dată considerăm că sunt două soluții pe care le poate adopta instanța, având în vedere faptul că nu se cunoaște când se va modifica Codul Civil din acest punct de vedere.

O primă soluție adoptată de instanță poate fi amânarea succesivă a cauzelor având ca obiect punerea sub interdicție, până la modificarea dispozițiilor legale. A doua soluție pentru instanțe este suspendarea cauzei pentru o durată nedeterminată, până când Codul Civil va fi actualizat.

Oricare din cele două soluții ar fi adoptată, situația legislativă în care ne aflăm dăunează grav persoanei care are discernământul afectat, atât timp cât aceasta nu se mai poate îngriji de interesele sale. Bunurile, cât și sănătatea persoanei vizate sunt puse în pericol, motiv pentru care se impune modificarea de urgență a dispozițiilor legale și adaptarea acestora în sensul celor indicate de Curte.

Un articol semnat de Ruxandra Popescu, Senior Associate – rpopescu@stoica-asociatii.ro – STOICA & Asociații