„Puteam să răcnesc, să mă zbat, să fac orice și nimeni nu mă judeca”. Cum arată viața unor oameni care se luptă cu o boală de care suferă aproape 200.000 de români, dar despre care vorbim adesea în șoaptă

Două tinere povestesc, pentru site-ul de investigații și analize de sistem Snoop, cum se trăiește viața pe muchie atunci când ai tulburare de personalitate borderline. 

• La o prevalență a bolii de 1%, conform unor studii internaționale, în România ar fi în acest moment aproximativ 190.000 de oameni cu tulburare de personalitate borderline.
• În octombrie 2024, Snoop a lansat „Un sistem în terapie”, o serie de jurnalism în profunzime care radiografiază problemele din sistemul de sănătate mintală din România și spune poveștile celor pentru care acesta ar trebui să funcționeze.
• Textul conține referiri la automutilare și tentative de suicid. 

Abandonul 

Ana* e în a treia săptămână din clasa a treia. Dacă o cauți cu privirea în sala de clasă, e copilul cu părul creț și negru, strâns în cozi de pompoane. Are ochii verzi ca frunzele de pelin și zâmbetul știrb de doi dinți de lapte. Azi e marți și i se pare că trăiește cea mai frumoasă zi a vieții sale, pentru că niciodată nu s-a descurcat așa de bine la ore. Abia așteaptă să ajungă acasă și să i se laude mamei Lucreția. 

Casa lor e gard în gard cu școala. În doar două minute, Ana zburdă pe poartă. Le găsește la masa din grădină pe mama Lucreția, mamaie, sora mamei și nepoata ei. Toate stau cu privirea în pământ, ca și când ar fi murit cineva. Zâmbetul de pe fața Anei se dizolvă. „Ce e, ce s-a întâmplat?” gângurește fata. Cele patru femei se uită una la alta, însă niciuna nu are curaj să spună ceva.

Mama Lucreția își ia inima în dinți. Ana nu este fiica ei biologică, ci copilul pe care l-a crescut de la trei luni. După ce-a rămas văduvă, și-a luat atestatul de asistent maternal și a adus-o pe Ana în familie. Știe că amândouă vor suferi, dar pare împăcată cu decizia luată. Își drege glasul și spune:

-Ana, uite ce e. Mama o să plece un an de zile la lucru în Italia, iar pe tine am să te las la altă familie, dar promit că, după un an, o să te iau înapoi. Eu am să vin să te iau înapoi. 

Vestea o lovește pe Ana direct în capul pieptului. Mama Lucreția a mai fost plecată în Italia, pe perioade mai scurte de timp. Chiar și atunci, fata plângea zi și noapte de dorul ei și de teama că nu se va mai întoarce. 

-Eu nu rezist fără tine o săptămână și tu vrei să mă lași cu alți oameni un an întreg? Te rog, ia-mă cu tine, fură-mă, n-o să spun nimănui nimic! 

Întinsă mai târziu în pat, cu ochii împăienjeniți și privirea pierdută printre stelele fosforescente de pe tavan, Ana se roagă la Dumnezeu: Doamne, ia-mă la Tine, eu fără ea nu pot să stau. Eu nu pot să trăiesc așa. 

Are nouă ani și e pentru prima dată când își dorește să moară. 

A uitat de toate bătăile primite de la mama Lucreția, de zilele în care nu era lăsată să se joace cu  ceilalți copii de vârsta ei. A uitat până și de cum femeia o amenința că o va abandona,  o închidea în sufragerie și o forța să se uite cum îi făcea bagajele ca pentru o călătorie doar dus. A uitat tot și nu mai simte decât cum o prăpastie mare se cască înăuntrul ei. 

Timp de două săptămâni, cât durează mutarea dintr-o casă în alta, dintr-un sat în altul, toată lumea plânge. Plânge Ana. Plâng prietenele ei. Plânge și mama Lucreția, deși începe să devină tot mai rece, ca să se poată proteja de suferință. Plâng toți cei de la care Ana trebuie să își ia la revedere în ziua în care pleacă la noua familie. De plânsul ei, plânge până și șoferul care închide portiera în urma sa, separând-o definitiv de ceea ce au însemnat primii nouă ani de viață. La radio, se aude Somewhere over the rainbow, își amintește Ana cea din prezent.  

Simptomele

Ana are 22 de ani, iar primele simptome de tulburare de personalitate borderline (abreviată BPD, de la Borderline Personality Disorder) au apărut când avea vreo 15. Aceasta este o afecțiune de sănătate mintală caracterizată prin instabilitate emoțională, relații interpersonale haotice și comportament impulsiv.

Dincolo de definițiile din manualele de specialitate, BPD este un carusel al emoțiilor și al percepțiilor despre sine și despre ceilalți. Acum ești în extaz, iar stima de sine și părerile despre cei din jurul tău sunt pe culmi; în următoarea jumătate de oră s-ar putea să plângi incontrolabil și să-i urăști pe toți, începând cu tine însuți. 

Pentru a putea explica mai bine această tulburare, Snoop a apelat la expertiza psihoterapeutei Cristina Ianuc. La bază medic, ea s-a reprofilat pe psihoterapie când și-a dat seama că preferă să lucreze cu sufletul omului mai degrabă decât cu trupul lui. După o experiență cu această tulburare de peste 10 ani,  descrie cum borderline împrumută simptome din alte diagnostice psihiatrice.  „Vorbim despre nevoia de a fi mereu în centrul atenției, specifică histrionismului, sau, pe fondul fricii de abandon, despre retragerea din grupurile sociale, specifică tulburării antisociale. Mai vorbim și de comportamente din tulburări disociative, anume că imaginea de sine este foarte diferită de ceea ce se află, de fapt, în exterior. Nu în ultimul rând, sunt și elementele din depresia profundă”, enumeră ea. 

Specialiștii mai spun că pacienții cu BPD tind să vadă lumea în alb și negru, fără nuanțe de gri. Conform „Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor” DSM din 2004, borderline înseamnă un tipar persistent de instabilitate în relațiile interpersonale, a imaginii de sine și a stărilor de spirit. De asemenea, persoanele cu BPD sunt foarte impulsive și pot cădea ușor pradă unor comportamente periculoase pentru ele sau pentru cei din jur. Se întâmplă frecvent ca cei cu borderline să mănânce exagerat – de mult sau de puțin – în momente de stres, să șofeze agresiv, să abuzeze de alcool ori droguri sau să se angajeze în acte sexuale neprotejate chiar cu necunoscuți. La fel de des întâlnite sunt și automutilările și ideațiile suicidare. Un studiu publicat în 2019 arăta că astfel de ideații apar la minimum 46% din pacienții cu BPD, dintre care 10% ajung să se sinucidă.

Diagnosticul invizibil în statistici

Potrivit volumului „Borderline: Cum să trăiești alături de o persoană cu emoții extreme” al experților în sănătate mintală Paul T. Mason și Randi Kreger, până în anii ‘80, borderline era un nume dat acelor pacienți imposibil de încadrat oriunde altundeva. În prezent însă, din cauza complexității sale, a ajuns să fie una dintre cele mai cercetate tulburări de personalitate, conform unei analize publicate în 2024 în jurnalul științific Frontiers in Psychiatry.

La nivel global, aproximativ 150 de milioane de persoane au BPD. La o prevalență a bolii de 1%, conform unor studii internaționale, în România ar fi în acest moment aproximativ 190.000 de oameni cu tulburare de personalitate borderline. Această realitate nu este reflectată în statisticile Ministerului Sănătății obținute de Snoop.

Potrivit MS, un număr mic de pacienți au primit acest diagnostic în ultimii ani, numai 10 în 2023 și 4 în 2024. Psihiatrul Mihai Bran oferă o explicație: „Mediul privat nu raportează nicăieri diagnosticele, iar la stat există doar centralizatorul consultațiilor pentru pacienții asigurați, raportat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate”. Specialistul a mai subliniat și că borderline este înregistrat, în general, în actele medicale ca diagnostic secundar.  „Pacienții cu tulburări de personalitate au, de obicei, și alte comorbidități pentru care se prezintă în serviciile medicale cum ar fi: episoade depresive, tulburări de anxietate, insomnii. În acest caz, medicul pune diagnosticul principal, dar nu pune întotdeauna și diagnosticul secundar de tulburare de personalitate.”

Teama care lasă cicatrici

Când primește diagnosticul, Ana se află de aproximativ 6 ani în grija celei de-a doua familii, la mama Miriam, unde trăiește împreună cu fiica biologică a acesteia. „Mereu au fost diferențe”, povestește fata.  „Simțeam permanent un gol: că niciodată n-o să mă iubească cineva pentru că așa sunt eu. Niciodată n-o să fiu suficientă, niciodată n-o să am pe cineva care să fie lângă mine 100%”.  

Are deja și iubit, pe Tavi, un băiat din sat, dar, deși au ales împreună până și la ce liceu vor merge, Ana trăiește permanent cu frica obsesivă că Tavi o va abandona. Că nici el nu o va iubi așa cum e, fără să aștepte nimic în schimb. Teama o face să piardă contactul cu realitatea și să rătăcească printre gândurile care o înnebunesc, iar primul lucru pe care îl poate face ca să le alunge este să se taie pe mâini. Nu face asta pentru a se autopedepsi, ci ca să-și distragă atenția de la anxietatea incontrolabilă. 

„Era o suferință grea și ciudată”, îmi spune în timp ce mângâie cu arătătorul o cicatrice de pe braț. „Îmi simțeam carnea cum mă doare, simțeam aerul cum îmi curge în plămâni… o somatizare din asta, spurcată. Lui Tavi nu-i puteam arăta nimic, așa că ajungeam acasă și începeam să plâng și să urlu. Toți se temeau de mine”. 

E unul dintre paradoxurile celor care trăiesc cu borderline, explică, pentru Snoop, Cristina Ianuc: au o nevoie foarte intensă de apropiere, dar, în același timp, se tem profund de ea. Pentru că  simpla apropiere de cineva vine la pachet cu riscul de a fi abandonat. 

Internarea. „Puteam să răcnesc, să mă zbat, să fac orice și nimeni nu mă judeca”

La 16 ani, automutilarea devine o problemă tot mai gravă pentru Ana, dar atât ea, cât și mama Miriam încearcă pe cât posibil să evite internarea la psihiatrie. Merg împreună la un psiholog clinician, care pune diagnosticul de BPD. Asist. univ. dr. Emanuela Andrei, medic psihiatru de copii și adolescenți și cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, explică pentru Snoop că, în general diagnosticul de tulburare de personalitate se pune la vârsta adultă: „La vârsta adolescenței, noi identificăm trăsături dizarmonice de personalitate sau o structurare dizarmonică a personalității – putem formula un diagnostic care să releve acest aspect. Pot exista cazuri (foarte rar) în care adolescenții primesc diagnosticul de BPD după vârsta de 13 ani, dacă simptomele sunt severe, persistente – minim un an – și nu sunt mai bine explicate prin caracteristici fiziologice ale dezvoltării la adolescență sau de o altă tulburare de sănătate mintală.” 

Doar cu un diagnostic și o rețetă de calmante pe bază de plante în mână, starea Anei  se înrăutățește pe zi ce trece. După o nouă criză și noi cicatrici, internarea nu mai pare o idee așa de rea pentru Ana și mama Miriam. În același an, fata e spitalizată prima dată la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, la vârsta de 16 ani. O experiență despre care azi își amintește aproape cu drag: 

„A fost o experiență superbă. Puteam să-mi exteriorizez suferința oricum, să răcnesc, să mă zbat, să fac orice și nimeni nu mă judeca. Mi-am făcut și mulți prieteni, alți copii din sistem, ca mine, pe care statul îi interna ca să nu-și bată capul cu ei. Cei mai mulți nu păreau să aibă niciun fel de problemă psihiatrică.” 

Citește în continuare pe Snoop povestea Anei, dar și pe cea a Verei.

Cum puteți obține ajutor

Tulburarea de personalitate borderline este un diagnostic greu de acceptat, însă ajutorul specializat poate face diferența. În caz de gânduri suicidare sau de auto-vătămare, iată câteva linii telefonice de sprijin:

• TelVerde Antisuicid: 0800.801.200 – apelabilă vinerea, sâmbăta și duminica, de la 7:00 la 19:00.
• DepreHUB Helpline: 0374.456.420 – apelabilă non-stop.
• 112 – număr de urgență.

Editori: Luiza Vasiliu, Alexandra Nistoroiu (Snoop.ro)