Sari direct la conținut

PwC România și D&B David și Baias au acordat asistență grupului turc Memorial Healthcare în achiziția Spitalului de Oncologie Monza

PwC România
​PwC România și D&B David și Baias au acordat asistență grupului turc Memorial Healthcare în achiziția Spitalului de Oncologie Monza, Foto: PwC România
​PwC România și D&B David și Baias au acordat asistență grupului turc Memorial Healthcare în achiziția Spitalului de Oncologie Monza, Foto: PwC România

​​O echipă integrată de consultanți specializați în tranzacții, servicii fiscale și juridice ai PwC România și D&B David și Baias a acordat asistență grupului Memorial Healthcare în procesul de achiziție a Spitalului de Oncologie Monza din cadrul Enayati Medical City din București.

”Întregul an 2022 și acest ultim trimestru cu predilecție au fost efervescente pentru piața de M&A, cu multe tranzacții de succes încheiate și finalizate, iar achiziția Spitalului de Oncologie Monza se numără printre cele mai importante. Ne bucurăm că am fost alături de Memorial Healthcare în această tranzacție și mulțumesc atât echipei Memorial pentru încredere, cât și echipei integrate PwC și D&B pentru efortul susținut care a contribuit la succesul acestei tranzacții, care marchează intrarea unui nou operator de renume pe piața de servicii medicale din România. Memorial Healthcare aduce în piața românească expertiza serviciilor medicale din Turcia, una din destinațiile preferate de pacienții români pentru tratamentele oncologice”, a declarat Cornelia Bumbăcea, Partener Deals, PwC România.

În cadrul tranzacției, echipa PwC România și D&B David și Baias a acordat servicii de asistență de tip lead-advisory M&A, due diligence, asistență juridică și fiscală efectuate pe parcursul întregului proces de tranzacție.

”Serviciile medicale au fost în ultimii ani unul dintre cele mai dinamice și atractive sectoare pentru fuziuni și achiziții. Avem o echipă experimentată, care a gestionat un număr semnificativ de tranzacții în acest sector în care suntem permanent activi. Ne bucurăm că am putut asista Memorial Healthcare într-o tranzacție complexă”, a declarat Anda Rojanschi, Partener D&B David și Baias.

“Diversificarea serviciilor private de sănătate creează valoare în mod sustenabil și ne bucurăm că echipa noastră integrată de tranzacții și nucleul ei contribuie continuu, în ultimii 15 ani, la dezvoltarea acestui sector. Grupul Memorial și această tranzacție vor contribui în particular la competitivitatea pieței relevante, prin infuzie de „know-how” și servicii de calitate superioară, toate în avantajul pacienților din România. Felicitări echipei Memorial cu care am lucrat și care, după dezvoltarea rapidă și convingătoare a business- ului, este extrem de implicată, determinată să continue cu succes primul proiect achiziție în afara Turciei”, a declarat Dragoș Atanasiu, Director Corporate Finance – M&A, PwC România.

Echipa PwC România a fost formată din Cornelia Bumbăcea, Partener Deals, Ruxandra Târlescu, Partener Taxe, Dragoș Atanasiu, Director Deals, Andreea Oprescu, Senior Manager deals, Claudiu Simionescu, Senior Manager Taxe, Madalin Manea, Manager Taxe, Anca Seinea, Senior Deals, Florin Moraru, Consultant Deals si Daniela Stancu, Consultant Deals.

Echipa D&B David și Baias a fost coordonată de Anda Rojanschi, Partener, și formată din Romana Petre, Avocat Senior Coordonator, Georgiana Bălan, Avocat Senior Coordonator, Lucian Bozian, Avocat Senior Coordonator, și Alice Spridon, Avocat Senior.

Fondat în anul 2000, Memorial Healthcare deține 11 spitale, 2 centre medicale și 1 centru de wellness în mai multe orașe din Turcia.

Articol susținut de PwC România

ARHIVĂ COMENTARII