Radu Beligan se confeseaza din nou
Maestrul Radu Beligan revine pe scena Salii Mici a Palatului (Sala Auditorium), pe data de 19 octombrie, pentru o noua reprezentatie a spectacolului Confesiuni despre arta si viata, informeaza vreaubilet.ro. „Singurul lucru care ne ingaduie sa privim fara dezgust lumea in care traim este frumusetea cu care anumiti oameni o creeaza, din timp in timp, pornind de la haos: tablourile pe care le picteaza, muzica pe care o compun, cartile pe care le scriu, si viata pe care o traiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasa este o viata bine traita. As zice chiar ca este opera de arta prin excelenta”, crede maestrul.
Timp de doua ore, celebrul om de teatru va face marturisiri legate de personalitatile lumii teatrale care i-au marcat destinul si cariera de-a lungul timpului, despre modelele sale – Lucia Sturdza Bulandra, Victor Ion Popa, Al. Giugaru, Ion Iancovescu, Elvira Godeanu, George Vrac, dar si pareri sau sfaturi privind teatrul romanesc din ziua de astazi.
Desi premiera spectacolului Confesiuni despre arta si viata a avut loc in cadrul Festivalului Artelor Bucuresti in luna noiembrie a anului trecut, maestrul a continuat sirul reprezentatiilor de succes pana in primavara acestui an. Prezenta masiva a publicului in sala de spectacol, dar si cererea mare de bilete, l-a determinat pe genialul Radu Beligan sa revina in atentia publicului si in toamna acestui an.
Colectionarii si iubitorii de carti rare vor avea posibilitatea sa achizitioneze editia revizuita si completata a manuscrisului Note de insomniac, la care se va adauga autograful original al autorului. Cartea contine o anexa de 40 de pagini la care s-a adaugat volumului initial, aparut in 2001, un jurnal al amintirilor si, totodata, o colectie de eseuri.
Biletele vor putea fi achizitionate la pretul de 80 RON, de la casa de bilete VreauBilet.ro din Unirea Shopping Center etj.2, Sala Palatului, Magazinul Ligia F (Pache Protopopescu, nr. 23), sau online pe www.bilete.ro, www.blt.ro si www.vreaubilet.ro.