După aruncarea în aer a stâncii Pârjoaia, Miruță anunță că Dunărea a crescut cu 2 centimetri în zona centralei de la Cernavodă
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu 2 cm față de ziua trecută în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a unității, după operațiunea făcută cu o zi în urmă de specialiștii Armatei.
„Vești bune: la centrala nucleară de la Cernavodă, nivelul apei a crescut cu 2 cm față de ziua trecută. Ținând cont de faptul că prognoza indica o scădere cu 2 cm, putem spune că operațiunea de ieri a adus un câștig net de cel puțin 4 cm, adică alte 2 zile de funcționare în plus doar din etapele de până acum. Felicitări, ANAR, pentru soluție!”, a scris Miruță, marți, într-o postare pe facebook.
Într-un comentariu, Miruță a precizat că creșterea nivelului Dunării în zona centralei cu 2 centimetri va avea ca beneficiu „două zile de funcționare în plus, sugerând că s-ar face o economie de „câteva milioane”.
Stânca Pârjoaia, aruncată în aer
Ministrul interimar al Apărării Naționale a anunțat luni că stânca aflată în apropierea brațului Bala al Dunării a fost dislocată cu ajutorul a 180 de kilograme de explozibil, măsură prin care s-a urmărit să se reechilibreze debitul Dunării.
„Stânca a fost dislocată. S-au scufundat scafandrii, doar din ce au observat scafandrii în apa încă tulbure patru metri din stâncă au dispărut, nici nu era calculul pentru chiar atât de mult. S-au introdus 180 de kilograme de explozibil. (…) Indiferent de consecințele finale pentru centrala de la Cernavodă din aceste zile, ce s-a reușit prin dislocarea acestei stânci este un lucru necesar atât navigației, cât și dragării pe viitor, ușurarea dragării Dunării vechi”, a declarat Miruță, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.
Scopul acestei intervenții a fost de a preveni această scădere a nivelului Dunării în zona Cernavodă, ținta fiind de a crește nivelul apei cu 10-12 cm, au explicat reprezentanții Administrației Naționale Apele Române.
Estimările făcute de hidrologi
Hidrologii au estimat că debitul Dunării ar putea scădea sub nivelul minim istoric de 1400 mc/s din 1985,până în 10 august.
Debitul Dunării la intrarea în țară,pe secțiunea Baziaș, va fi în scădere ușoară, până la valoarea de 1350 m3/s, potrivit datelor afișate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Media multianuală a lunii august este de 3900 m3/s.
„Estimările prognostice pentru secțiunea Cernavodă au un caracter orientativ, având în vedere impactul potențial al intervențiilor în curs din zona de confluență a Dunării cu brațul Bala, care pot determina reducerea semnificativă a scăderii de niveluri în această secțiune. În aval de Porțile de Fier debitele vor fi, în general, în scădere”, a precizat INHGA.
Din cauza debitului redus al Dunării, Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat în 28 iulie. Cele două unități ale centralei de la Cernavodă au o capacitate de 700 MWe fiecare și acoperă aproximativ 20% din totalul producției cu unități dispecerizabile din România.
La finalul săptămânii trecute, autoritățile au declarat stare de alertă la nivel național în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producției de energie electrică, din cauza secetei și a debitelor scăzute pe râuri și pe fluviul Dunărea.