Radu Muntean, regizor: Încerc să-i arăt publicului meu tot respectul de care sunt capabil. Muncind cât se poate de serios, încercând să nu iau spectatorul de prost
Poate un film să schimbe oameni, să-i facă mai buni? “Cred că un film poate face oamenii mai lucizi, eu cel puțin asta îmi doresc. Mi se pare important să nu treci prin viață cultivându-ți niște iluzii confortabile, ci înțelegând mai bine ce se întâmplă cu tine și încercând să-i înțelegi mai bine pe cei din jur”, spune regizorul Radu Muntean, care și-a lansat anul acesta cel de-al șaptelea lungmetraj „Întregalde” la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, la secțiunea „Quinzaine des Réalisateurs”.
Ce înseamnă respectul pentru tine?
Radu Muntean: Cred că acest concept poate fi discutat pe mai multe paliere. În principiu, tind să respect automat toți oamenii cu care am de a face, cel puțin la prima întâlnire. Dar sigur că asta se referă în principal la o formă primară de respect, în care admiți că omul din fața ta are aceleași drepturi ca tine, că merită să fie ascultat și că trebuie să i te adresezi politicos. În zona asta, să-i zicem superficială, sunt dispus să acord oricui respectul meu.
Dincolo de acest entry level, cred însă că dreptul la respect se poate pierde foarte ușor. Și aici intrăm într-o zonă subiectivă, în care fiecare decide, conform educației și propriului set de valori morale, în ce condiții își retrage acest respect. Ca să dau un exemplu actual, pot să admit că fiecare om are dreptul la o opinie și să respect asta, dar n-am cum să respect un om care-și îndeamnă confrații să nu se vaccineze. Scot direct cartonașul roșu.
La nivelul următor, există cred și o formă evoluată de respect, admirația. Premiul acesta se conferă, iarăși subiectiv, celor care ți se pare că excelează, moral sau profesional, în zonele tale de interes. Acestea fiind spuse, oricât de paradoxal ar părea, există oameni pe care îi admir, să zicem profesional și nu-i respect absolut deloc din punct de vedere moral.
Cum vezi tu respectul pentru public din perspectiva regizorului? Dar respectul publicului din România pentru regizori și filme? Caută românii doar să evadeze din realitate sau vor și filme care să îi pună pe gânduri?
Radu Muntean: Iarăși, sunt nevoit să despic firul în patru. “Publicul” sună destul de vag pentru unul ca mine, care nu își dorește să facă film pentru toată lumea. Am făcut până acum șapte filme și reacțiile pe care le-am observat mă îndreptățesc să cred că mă adresez cu precădere unei nișe, adică unei felii destul de subțiri a publicului. Presupun și sper că această nișă ar putea fi mai mare decât o arată box office-ul dacă filmele ar fi ceva mai bine promovate, dacă spectatorii ar mai renunța la prejudecățile legate de ciorbele din filmul românesc și așa mai departe. Dar, atâta cât e, e publicul meu și încerc să-i arăt tot respectul de care sunt capabil. Muncind cât se poate de serios, investind vagoane de energie pe parcursul celor doi sau trei ani cât durează producția filmului și mai ales încercând să nu iau spectatorul de prost. Să nu-i întind capcane ieftine sau de efect, ci să-l fac cumva părtaș la un proces mental pe care l-am început când am avut ideea filmului și îl închei la discuțiile de după proiecții, cu spectatorii. Am fost la multe proiecții cu Întregalde prin țară și am avut întâlniri extrem de vii cu oameni care păreau atinși într-un fel de film. Nu toți în aceeași măsură și nu toți în același fel, dar cred că am obținut reacții și am speranța că mulți dintre ei vor rămâne cu filmul sau cu bucăți din el în minte, pentru ceva vreme. Asta e pentru mine satisfacția cea mai mare, dacă vreți, dovada că mi-am făcut treaba.
Probabil că o să mă las de meserie atunci când o să constat că nișa asta s-a subțiat nepermis de mult, sau că spectatorii nu reacționează la filme așa cum mi-am dorit, dar reacțiile după Întregalde mă încurajează deocamdată să continui.
Acum, vorbind la scară ceva mai mare, cred că în general, pretențiile cinematografice ale publicului român sunt foarte mici. Cei mai mulți nu își doresc altceva decît să evadeze pentru o oră jumătate-două în universul unor filme pe care foarte probabil le vor uita imediat după ieșirea din sală. Sunt oameni care își doresc doar să fie serviți cu divertisment, de cele mai multe ori de calitate jalnică și disprețuiesc tot ce nu se încadrează în standardele cu care au fost obișnuiți.
Ce te-a inspirat să faci Întregalde?
Radu Muntean: Am aflat despre expedițiile umanitare organizate de asociații de offroad și mi s-a părut că e acolo o combinație de altruism și nevoie de auto bonificație, care mi s-a părut foarte interesantă, ca punct de plecare pentru un film care să discute despre generozitate.
Pentru că Întregalde este despre generozitate, altruism, dar și despre cum acțiunile noastre ghidate de valori morale în situații de viață au consecințe neașteptate, crezi că pentru a ajuta pe cineva, este nevoie sa îl respecți, cunoști și să știi de ce are nevoie, altfel poate fi un act ratat?
Radu Muntean: Sigur că de multe ori poate fi un act ratat pentru beneficiar, din motivele pe care le-ați enumerat, dar aproape de fiecare dată e satisfăcător pentru cel care încearcă să fie generos. Într-un fel și despre asta e vorba în Întregalde, cel puțin până la un punct. Despre generozitate, ca parte din proiectul personal al fiecăruia. Pe stradă, alegi cărui cerșetor îi dai zece lei. Nu-i dai ăluia că pare bețiv și ești sigur o să-i bea, dar îi dai doamnei în vârstă care seamănă izbitor cu bunica ta. Pentru unii, chiar postura asta de mic Dumnezeu e satisfăcătoare. Foarte probabil ca și băbuța idilică să-ți bea banii, dar asta e altă poveste și decizi să nu-ți pui problema, ci să te simți bine că ai fost generos.
Poate un film să schimbe oameni, să-i facă mai buni? Cum crezi că Întregalde ar putea schimba pe cineva? Ce întrebări și-ar putea pune?
Radu Muntean: Cred că un film poate face oamenii mai lucizi, eu cel puțin asta îmi doresc. Mi se pare important să nu treci prin viață cultivându-ți niște iluzii confortabile, ci înțelegând mai bine ce se întîmplă cu tine și încercând să-i înțelegi mai bine pe cei din jur. Întregalde nu dă lecții de viață, nu oferă soluții sau grile de conduită morală, dar provoacă spectatorii să se pună în locul personajelor din film și să le chestioneze alegerile. E simplu să fii generos dintr-o poziție confortabilă. Întrebarea e, ești pregătit să-ți pui viața în pericol, pentru a-ți testa standardele morale?
–
Articolul face parte din demersul RoMâine.
Platforma de sănătate RoMâine este locul în care românii au ocazia să își aducă aminte și să exerseze cele mai importante valori umane, precum Respectul, Empatia, Încrederea, Speranța sau Grija. Este o școală națională de clădit în viitor în care Sistemul Medical MedLife, furnizorul național de sănătate al României, aduce împreună personalități de renume și oameni de rând, pentru a găsi soluții să facem România bine.
#RoMaine #RespectRoMaine #RespectRoMaineMedLife