Radu Oprea (PSD): Vrem să introducem irigaţiile în PNRR
Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Radu Oprea, a afirmat, marţi seară, la Profit News Tv, că social-democraţii vor să introducă irigaţiile în PNRR, iar acest lucru ar putea reprezenta un succes pentru guvernare, scrie News.ro.
Radu Oprea a fost întrebat la Profit News ce înseamnă faptul că PSD doreşte să optimizeze PNRR, el răspunzând: „Dacă reuşim să introducem irigaţiile în acest PNRR şi pe o argumentaţie foarte solidă, foarte bună, în conformitate cu mecanismul care este deja cunoscut de aplicare al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, poate fi un succes pentru tot arcul guvernării, dar în primul rând pentru fermierii români şi pentru noi cetăţenii care vrem produse bune, corecte pe mesele noastre”.
Proiectul privind strategia pentru irigaţii în România nu va fi finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar liderii USR au explicat că planul nu poate fi renegociat.
„În esenţă, Comisia are o problemă cu aceste sisteme foarte mari de irigaţii care risipesc foarte multă apă, în condiţiile în care nu avem un cadastru al apelor. Nu ştim exact pe fiecare bazin hidrografic câtă apă avem, câtă vrem s-o folosim pentru a produce energie electrică la baraje, câtă vrem să folosim pentru aşezări urbane şi rurale. Avem şi prin PNRR şi prin fonduri europene extinderea canalizărilor. Toată această apă trebuie să ştim exact ce facem cu ea. Avem prin PNRR cadastrul apelor. De abia peste câţiva ani vom şti exact pe fiecare bazin hidrografic”, declara, în iunie, la Digi 24, ministrul de atunci al Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.
PSD a reclamat în repetate rânduri lipsa proiectelor de irigaţii din PNRR, iar Marcel Ciolacu a afirmat că ministrul Agriculturii Adrian Oros a prezentat Comisiei Europene „planurile cu irigaţiile de pe timpul lui Ceauşescu” pentru a accesa fonduri în cadrul PNRR.