Sari direct la conținut

Raed Arafat: Clar după sărbători e posibil să avem din nou creştere a numărului de cazuri. Începerea vaccinării nu este egal cu finalizarea problemei / Sunt convins că starea de alertă va continua

HotNews.ro
Raed Arafat: Clar după sărbători e posibil să avem din nou creştere a 
numărului de cazuri. Începerea vaccinării nu este egal cu finalizarea 
problemei / Sunt convins că starea de alertă va continua

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat sâmbătă seară, la Digi24, că o parte a populaţiei nu a respectat măsurile de protecţie şi recomandările de sărbători, de aceea este posibil să urmeze o perioadă de creştere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus. Arafat a subliniat și că începerea vaccinării nu înseamnă că pandemia a trecut sau poate fi ţinută sub control. „Vaccinul este o lumină la capătul tunelului, dar încă mai avem mult de mers până să ajungem la final”, a afirmat şeful DSU, care a precizat că starea de alertă cel mai probabil va fi prelungită, relatează News.ro.

„Clar că după sărbători este posibil să avem din nou creştere, acum depinde această creştere cât de mare şi cât de abruptă este. (…) Am trecut printr-o perioadă în care sistemul sanitar a fost sub o presiune foarte importantă, mai ales la nivelul sectorului de terapie intensivă, sectorul de urgenţă”, a declarat la postul Digi24 Raed Arafat.

Acesta a precizat că ne aflăm pe un platou, iar scăderea înregistrată în ultima perioadă a fost mică.

„Oricând putem să vedem că se schimbă şi începe din nou să crească. Mai ales că, chiar dacă am avut ceva scăderi, acum suntem la un platou, nu mai avem o scădere. E probabil să vedem o creştere după perioada sărbătorilor, mai ales din partea celor care nu au respectat recomandările”, a mai declarat Arafat.

Potrivit acestuia, este însă „clar” că o parte a populaţiei nu a respectat recomandările şi măsurile de protecţie.

„Începerea vaccinării nu este egal cu finalizarea problemei sau terminarea problemei şi începerea unei relaxări şi a unei reveniri la normalitate. Începerea vaccinării înseamnă începutul unui drum care va dura câteva luni până la a avea efectul scontat şi până când vom vedea că un număr semnificativ de persoane s-a vaccinat. (…) Vaccinul este o lumină la capătul tunelului, dar încă mai avem mult de mers până să ajungem la final”, a precizat şeful DSU.

Întrebat despre starea de alertă, Arafat a declarat: „Eu sunt convins că starea de alertă va continua. Oricum urmează să se discute acest lucru (…) nu cred că am trecut de momentul în care este nevoie de această stare şi să renunţăm la ea”.

În schimb, Arafat a menţionat că nu s-a discutat despre noi restricţii: „Nu s-a discutat nimic legat de noi restricţii, de lockdown generalizat nu se discută. Vor fi luate măsuri zonele cum s-au luat până acum”.

Întrebat despre redeschiderea şcolilor, şeful DSU a refuzat să facă aprecieri, afirmând că acest lucru se va discuta, dar anunţul va fi făcut de către reprezentanţii ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro