Raluca Olaru, fostă jucătoare de TOP 30 WTA la dublu, și-a anunțat retragerea din tenis
Raluca Olaru a anunțat vineri pe rețelele sociale finalul drumului de jucătoare profesionistă de tenis, fosta ocupantă a locului 30 WTA în ierarhia de dublu alegând să se retragă din sportul de performanță.
În vârstă de 35 de ani, Raluca a precizat că „a venit timpul” retragerii după ce în ultimul an și jumătate nu a mai disputat vreun meci oficial.
„A venit timpul. A trecut mai bine de un an şi jumătate de la ultimul meu meci oficial şi chiar şi aşa tot mi-e greu să rostesc asta cu voce tare, dar până la urmă cred că niciodată nu va fi ceva uşor. Adevărul este că a venit timpul să închei oficial un capitol din viaţa mea – cariera de jucătoare profesionistă de tenis.
Atenţie, nu am spus doar tenis, pentru că după cum aţi putut vedea în acest ultim an şi jumătate, sunt încă aproape şi implicată în fenomen prin diverse forme – comentatoare, analistă, antrenoare, intervievatoare.
Însă drumul meu ca jucătoare profesionistă s-a încheiat. Deşi n-a fost uşor să mă obişnuiesc cu acest statut, sunt mulţumită şi împlinită cu parcursul meu în cei 20 de ani de circuit profesionist. Şi când spun parcurs nu mă refer doar la rezultatele de pe hârtie, ci şi la parcursul meu ca om” – Raluca Olaru, pe contul personal de Facebook.
„Aceşti 26 de ani de când am luat racheta în mână au fost o călătorie foarte intensă, fizic şi mai ales emoţional, cu multe momente incredibil de frumoase, dar şi cu perioade foarte grele.
Una peste alta sunt foarte bucuroasă pentru că ştiu că am fost extrem de dedicată, întotdeauna am făcut absolut tot ce am putut mai bine în fiecare moment, am căutat permanent să mă autodepăşesc şi să perfecţionez aspecte din jocul, fizicul şi mentalul meu.
Iar ultimii ani din carieră au fost cei mai frumoşi şi sunt extrem de bucuroasă şi recunoscătoare că în acei ultimi 4-5 ani m-am bucurat cel mai mult de tenisul meu şi de munca mea.
Desigur, n aş fi putut să fac toate aceste lucruri singură, aşa că vreau cu această ocazie să mulţumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de mine de-a lungul timpului, începând desigur cu părinţii mei, familia mea, sponsorilor, tuturor antrenorilor şi oamenilor cu care am lucrat şi în special celor doi care au fost alături de mine în ultimii 12 ani de carieră, Arti şi Gavra.
Sprijinul şi suportul vostru au fost şi sunt nepreţuite pentru mine, m-aţi ajutat să îmi înving mulţi demoni şi să ajung întâi la mal, iar apoi din nou pe culmi.
Mulţumesc din suflet şi vouă, celor care m-aţi urmărit şi sprijinit din spatele ecranelor sau de pe marginea terenurilor, încurajările voastre au fost de ajutor întotdeauna!
Acestea fiind spuse, mi-am dorit foarte mult să sărbătoresc acest capitol care se încheie şi să ne mai strângem o dată, cu mic, cu mare pentru a marca acest moment
Aşa că staţi pe aproape, voi anunţa în curând detaliile evenimentului. Şi da, voi fi din nou în postura de jucătoare”, a conchis Raluca Olaru.
De știut despre Raluca Olaru
Raluca este jucătoare profesionistă de tenis începând din sezonul 2003. Ea a adunat în carieră 11 titluri ITF la simplu, 15 titluri ITF la dublu, dar și 11 titluri WTA la dublu.
A fost cel mai sus pe locul 30 WTA la dublu în data de 31 ianuarie 2022, a adunat doar din premiile din tenis $1,770,957, iar de-a lungul carierei a avut 337 de victorii și 273 de înfrângeri.
La simplu, Olaru a disputat o singură finală în carieră, una pierdută în 2009 la Bad Gastein. A fost învinsă, scor 6-2, 6-3, de Andrea Petkovic.
La dublu, Raluca a bifat 11 titluri alături de mai multe partenere după cum urmează:
- 2021 – St. Petersburg, Chicago 250 (w/N.Kichenok)
- 2018 – Rabat (w/Blinkova), Strasbourg (w/Buzarnescu)
- 2017 – București (w/Begu), Hobart (w/Savchuk)
- 2016 – Tashkent (w/Soylu)
- 2014 – Linz (w/Tatishvili)
- 2013 – Nurnberg (w/Solovyeva)
- 2011 – Acapulco (w/Koryttseva)
- 2008 – Tashkent (w/Savchuk).