Rămăşiţele unui dinozaur zburător uriaş, descris ca un dragon, descoperite în Australia
Un grup de cercetători australieni au descoperit rămăşiţele unui dinozaur zburător uriaş, descris că un „dragon de temut”, care a survolat teritoriului australian în perioada Cretacicului, au informat marţi surse academice citate de EFE și Agerpres.
Cu aripi de şapte metri lungime şi botul în formă de lance, acest pterozaur ar fi fost „o fiară de temut”, notează într-un comunicat Tim Richards, conducător al echipei de cercetători ai Universităţii din Queensland care a studiat dinozaurul.
Fiara preistorică, care a fost denumită „Thapunngaka shawi”, semăna foarte mult cu un dragon, a precizat Richards.
Descrierea acestui Pterozaur se bazează pe fosila unei mandibule care a fost descoperită în iunie 2011 de localnicul Len Shaw pe terenul localităţii Wanamara, dintr-o zonă izolată a statului Queensland, din estul Australiei.
Cercetătorii au calculat că acest dinozaur avea craniul de un metru şi avea un bot prevăzut cu 40 de colţi care îi permiteau să se hrănească cu peşti din vechea Mare Eromanga din timpul Cretacicului, perioadă care a început acum 145 de milioane de ani şi s-a încheiat în urmă cu 66 de milioane de ani.
Dinozaurii Thapunngaka shawi, care se crede că au fost primele sauropode cu oase dorsale care zburau şi erau perfect adaptaţi zborului de propulsie, aveau osatura relativ uşoară, potrivit cercetătorilor, citează Agerpres.