Raport nou de tara veche (de Traian Ungureanu)

De ieri, avem Raportul. Tara o aveam, mai demult. Din pacate, asta inseamna ca raminem cu doua probleme. Raportul de monitorizare comprehensiva al Comisiei Europene e o dezamagire. Doar lipsa unui diriginte, mai aspru si mai dedicat cauzei noastre, face din acest document stufos si ambiguu, un reper.

Romania masurata de cele 100 de pagini ale Raportului arata exact asa cum o stim: un stat corupt, condus de o oligarhie atotputernica, populat de o societate urbana aservita si de o lume rurala complet uitata. Din pacate, Raportul Comisiei nu foloseste aceasta definitie corecta pentru a forta schimbari de structura.

Insa Comisia va avea, mereu, scuza ca nu isi poate propune sa guverneze acolo unde romanii nu vor. Cu toate acestea, Raportul confirma problema fundamentala: coruptia. In plus, chiar daca doar indirect, Raportul descrie, mai exact decit orice alt document, mecanismele de inactiune activa pe care institutiile statului le-au inventat si le-au pus in miscare pentru a simula tratamentul.

Sa decupam palmaresul Guvernului Tariceanu, asa cum apare el in Raport. Imediat dupa instalare, Guvernul a deschis lupta impotriva coruptiei, printr-un „audit”, un soi de evaluare a hirtoagelor demagogice lasate in urma de guvernul anterior. Apoi, a fabricat propria baterie de hirtoage pe care le-a botezat „Strategia Anticoruptie 2005-2007″.

In aprilie, Guvernul a mai facut un pas pe hirtie, infiintind „Comitetul Inter-Ministerial” de monitorizare a implementarii noii Strategii. In sfirsit, dupa o scurta pauza de suflecare a minecilor, Guvernul a elaborat Planuri de actiune sectoriala pentru aplicarea strategiei, in Vami si la Garda Financiara.

Asadar, in doar citeva luni, Guvernul Romaniei, constient de ingrijorarea Comisiei Europene fata de coruptia de stat, a raspuns marind spectaculos productia de organisme, rapoarte si alte munci de birou.

In acelasi timp, cele citeva decizii practice in materie au fost lasate sa decada la starea de ritual fara sens. In mai, a fost suspendata imunitatea juridica a fostilor ministri. Ei si? Ne-am ales cu tinte noi intr-un poligon in care e interzisa folosirea armelor de foc. Tot in primavara, au fost impuse declaratiile obligatorii de avere ale demnitarilor.

De data asta, ne-am ales cu citiva scriitori remarcabili si cu o literatura de anticipatie, brusc revigorata.

Raportul Comisiei stie toate aceste lucruri si face bine sa le puna odonat si dojenitor in pagina. Insa acelasi Raport nu spune aproape nimic despre miezul oligarhic din interiorul statului roman, despre functiile lui ramificate si dependenta sa de bugetul de stat.

Recomandind planuri, alinieri la norme si organisme de supraveghere a alinierii, Raportul prescrie un medicament pe care oligarhia romana va fi mai mult decit fericita sa il ia in doze mari: birocratia.

Alte doua capitole-cheie ale Raportului au meritul de a deschide o discutie grava si deficienta de a o abandona, inainte de judecata finala. Evaluarea economiei porneste, de la bun inceput, sub o formula pasareasca, din care aflam ca „Romania continua sa se conformeze criteriului de a fi o economie functionala de piata”. A continua sa te conformezi nu e deloc acelasi lucru cu a fi pur si simplu.

Continua, oare, sa se conformeze conformarii generale forte economice de calibrul si utilitatea publica a Printilor din noua Camarila a Petrolului? Dar mafia cerealelor? Agricultura e, de altfel, cel mai problematic sector de analiza in Raport.

Documentul prescrie, si aici, o retea complicata si naiva de institutii si birouri, in vreme ce problema nenorocitei agriculturi romanesti ramine, feudalismul brutal, dominatia impusa, cu complicitatea statului, de latifundiarii comertului cu grine.

La ce bun „agricultura organica” recomandata in Raport, cind produsul de baza al satelor romanesti e o inapoiere inca mai organica? Dar marea absenta de pe radarul european e presa. Raportul lauda o presa diversa si vie dar asta doar pentru ca face, iar, confuzia intre fatada si resorturi. E de inteles.

Proiectul European mizeaza, in fiecare tara candidata, pe popularizarea agendei UE si are, deci, nevoie de prietenia presei. Insa prietenul roman e un amic dubios. Forta presei vine prea mult din milioanele baronilor pe care raportul ii crede Papi ai economiei de piata.

Raportul nu se atinge de jocurile de interese si sursele de venit ale presei si pierde astfel ocazia de a intinde o mina unui public bombardat de stiri si idei deformate.

In doua puncte Raportul e cu adevarat ultimativ: cererea de seceris la corupti si incheierea contractelor de securizare a frontierei. Drama e mai mica decit pare. Prima revendicare va fi rezolvata prin citeva (zeci de) puneri planificate sub acuzare. A doua inseamna, pur si simplu, o semnatura pe contractul EADS.

Marele concern franco-german va primi contractul si, cu aceeasi ocazie, exigenta de la primul punct va deveni mai prietenoasa.

Documentul pe care il avem, acum, in fata e, totusi, o oglinda suficient de curata. Reforma de stat e in continuare sursa tuturor relelor romanesti. Oricit de discutabil, Raportul indica, inca o data, directia. El nu o poate impune, dar lasa loc de interventie. De aici incolo, sarcina revine politicienilor si noilor generatii interesate de mersul treburilor publice.

Primele raspunsuri ale celor care reprezinta acest din urma grup nu promit mult. Ele se invirtesc in jurul detaliilor birocratice si trag concluzia ca Romania are nevoie de „ridicarea capacitatii administrative”.

Pe romaneste, aceste cuvinte ascund ambitia de ascensiune a unei noi paturi birocratice, formata de tineri care ochesc posturi si salarii de la buget, in reteaua de institutii pe care o vom da in folosinta, inainte de a curata, cit de cit, locul.