Raport ONU: 1,5 milioane de copii sub cinci ani mor din cauza diareei
Aproape 1,5 milioane de copii sub cinci ani mor in fiecare an de la diaree, a doua cauza de mortalitate in randul copiilor dupa pneumonie, potrivit unui raport al UNICEF si OMS, citat de AFP.
„Pe anul 2007 cifrele arata o tendinta descendenta, dar aceasta scadere se datoreaza in principal scaderii mortalitatii per total la copii sub 5 ani, care a scazut de la 10,4 milioane in 2004 la 8,9 milioane in 2007”, a declarat pentru AFP dr. Olivier Fontaine de la Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS).
„Ceea ce este ingrijorator este faptul ca activitatile noastre de informare nu au un efect prea mare, rata mortalitatii infantile ca urmare a diareei nu s-a schimbat in timpul acestor ultimi ani”, a continuat Dr. Fontaine.
In total, aceste infectii ce se raspandesc prin apa murdara au cauzat aproape 18% din decesele infantile la nivel mondial, releva raportul. De asemenea, in ciuda eforturilor depuse de organizatiile umanitare, diareea ramane a doua cauza de deces in randul tinerilor. Cu toate acestea, „nu exista tratamente eficiente si necostisitoare, dar in tarile in curs de dezvoltare, doar 39% din copiii cu diaree pot primi ingrijirile necesare,” se plange directorul general al UNICEF, Ann Veneman.
OMS estimeaza ca aproape 50 milioane de copii bolnavi de diaree au fost salvati de la moarte prin tratamentul pe baza de saruri de rehidratare orala (RUP) si zinc.