Sari direct la conținut

Raportorul ONU acuză Israelul de comiterea mai multor „acte de genocid” în Gaza

HotNews.ro
Mare parte din Fâșia Gaza s-a transformat în ruine după masivele bombardamente israeliene, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Mare parte din Fâșia Gaza s-a transformat în ruine după masivele bombardamente israeliene, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Raportorul special al Națiunilor Unite pentru teritoriile palestiniene a afirmat, într-un raport publicat luni, că există „motive rezonabile” pentru a crede că Israelul a comis mai multe „acte de genocid” și a făcut referire, de asemenea, la „epurare etnică”, potrivit AFP.

„Natura și amploarea copleșitoare a asaltului israelian asupra Gaza și condițiile de viață distructive pe care le-a provocat dezvăluie o intenție de a-i distruge fizic pe palestinieni ca grup”, a declarat Francesca Albanese.

Raportorul, care a fost mandatat de Consiliul pentru Drepturile Omului, dar nu vorbește în numele organizației, urmează să își prezinte marți raportul în fața organismului ONU la Geneva.

Raportul – intitulat „Anatomia unui genocid” – concluzionează că „există motive rezonabile pentru a crede că a fost atins pragul care indică faptul că au fost comise acte de genocid” „împotriva palestinienilor din Gaza”.

În concluziile sale, Albanese enumeră trei acte de genocid: „uciderea membrilor grupului; provocarea de vătămări corporale sau psihice grave membrilor grupului; și impunerea deliberată asupra grupului a unor condiții de viață menite să ducă la distrugerea fizică totală sau parțială a acestuia”.

Acestea sunt trei dintre cele cinci acte de genocid enumerate în Convenția pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid.

Reprezentanța israeliană la Națiunile Unite de la Geneva „a respins în totalitate raportul” și a afirmat într-o declarație că acesta „face parte dintr-o campanie menită să submineze însăși înființarea statului evreu”.

„Războiul Israelului este împotriva Hamas, nu împotriva civililor palestinieni”, a adăugat ea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro