Rata somajului din UE a urcat la 7,2% in noiembrie
Rata somajului din cele 27 de state ale Uniunii Europene a crescut in luna noiembrie a anului trecut la 7,2%, de la 6,9% in aceeasi luna a anului anterior, potrivit datelor Eurostat, biroul european de statistica. In zona euro, rata somajului a urcat la 7,8%, de la 7,2% in noiembrie 2007, acesta fiind cel mai ridicat nivel din decembrie 2006.
Eurostat estimeaza ca 17,46 milioane de persoane din Uniunea Europeana, din care 12,18 milioane din zona euro, nu aveau un loc de munca in luna noiembrie. Comparativ cu luna anterioara, numarul somerilor a crescut cu 274.000 in UE si cu 202.000 in zona euro, iar fata de noiembrie 2007 1,13 milioane de persoane din UE si 1,05 milioane de persoane din zona euro si-au pierdut locul de munca.
Cel mai scazut nivel al somajului in perioada mentionata s-a consemnat in Olanda (2,7%), Austria (3,8%) si Cipru (3,9%), in vreme ce in Spania (13,4%), Slovacia (9,1%) si Letonia (9%) s-a inregistrat cel mai ridicat nivel al somajului. Pentru Romania, ultimele date publicate de Eurostat sunt pentru al treilea trimestru din 2008, cand rata somajului era de 5,8%.
Comparativ cu perioada similara a anului trecut, in 13 state membre rata somajului a scazut, iar in 14 state aceasta s-a majorat. Cea mai mare scadere a somajului s-a observat in Polonia (de la 8,5% la 6,5%) si Slovacia (de la 10,5% la 9,1%), iar cea mai mare crestere s-a inregistrat in Spania (de la 8,6% la 13,4%) si Estonia (de la 4,1% la 8,3%).
In aceeasi luna, rata somajului in Statele Unite era de 6,7%, iar in Japonia de 3,9%.