Sari direct la conținut

Rate de 50% din salariu

Cotidianul

BCR propune, pentru clientii sai, un grad de indatorare de cel putin 50% din salariu. Mai simplu, in proiectul de norme pe care l-a inaintat spre avizare Bancii Nationale, BCR propune ca valoarea ratei lunare la creditele contractate de clientii sai sa poata merge pina la cel putin jumatate din veniturile nete lunare.

„Nu stim nimic sigur pentru ca inca discutam cu Banca Nationala. Ce pot sa spun este ca propunerea noastra vizeaza un prag minimal pentru gradul de indatorare de 50%. Asta nu inseamna ca nu vom putea merge si mai departe“, a declarat pentru Cotidianul Corneliu Cojocaru, purtatorul de cuvint al BCR.

La BCR, un salariu foarte mare nu iti asigura neaparat si un credit pe masura. „Daca ai salariul 4.500 de euro si platesti rate la alte banci de 4.000 de euro, nu prea mai conteaza cit cistigi“, ne-a spus purtatorul de cuvint al BCR.

Dintre bancile care au dezvaluit pina acum propunerile inaintate bancii centrale, BCR este singura care nu vorbeste si despre veniturile minime necesare pentru a obtine avans zero sau un grad de indatorare maxim posibil.

„Nu putem vorbi despre un nivel minim al veniturilor nici chiar pentru cei cu salarii mari. Vom face un profil de risc al fiecarui client. Veniturile reprezinta doar unul dintre factori“, ne-a spus Cojocaru. BCR va lua insa in considerare veniturile obtinute din toate sursele legale, inclusiv drepturi de autor, venituri din chirii sau din dividende.

Alpha Bank este singura banca autorizata sa acorde credite potrivit noilor norme. La aceasta banca, avansul maxim este de 15%, iar rata lunara poate merge pina la 65% din venituri.

integral in Cotidianul

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro