Skip to content

Ratia de Maserati: doua bucati au fost alocate Romaniei

Piata auto romaneasca prospera. Ieri au fost prezentate inca doua noi modele de masini. Maserati GranSport, care se adreseaza unui public exclusivist, are deja solicitari, iar Nissan Pathfinder este jeep-ul familiilor active.

Autoitalia, importatorul marcii Maserati in Romania, a lansat modelul GranSport. Din editia limitata GranSport de 600 de unitati, tarii noastre ii revin doua masini. „Maserati este, prin excelenta, un produs cu o personalitate puternica, distincta, iar modelul GranSport introduce un nou concept de sportivitate, incitant si temperamental, care va atrage, fara indoiala, noi categorii de clienti.

De aceea, avem convingerea ca Maserati se va vinde din ce in ce mai bine prin completarea gamei cu noul model Maserati GranSport”, a spus brand managerul Maserati Romania, Adrian Petcu. Pentru a atinge viteza de 100 de kilometri pe ora, bolidul cu motor de 4,2 litri, care dezvolta nu mai putin de 400 cai-putere, are nevoie de 4,8 secunde. Transmisia se face cu cutie de viteze Cambiocorsa.

Soferul poate alege modul de schimbare a vitezelor: Normal, Sport, Automat si Aderenta Scazuta. Timpul maxim de livrare este de sase luni, intrucit poate fi personalizat la extreme. Institutul Italian de Statistica a calculat peste 4 milioane de combinatii posibile de personalizare.

Clientul poate comanda inclusiv culoarea atei cu care este cusuta pielea, poate dispune ca masina sa aiba numele sau blazonul familiei pe praguri, culoarea volanului etc. In 2004, au fost vindute in Romania 20 de unitati Maserati. Pentru anul in curs, reprezentantii Maserati spera sa comercializeze 26 de unitati. Pretul unui Maserati GranSport este de 142.345 euro, importatorul avind deja trei

cereri pentru model. „Cine vine primul cu banii va intra in posesie”, a precizat Petcu.

Nissan Pathfinder si-a gasit calea

La doua saptamini de la prezentarea oficiala pe piata romaneasca, alaturi de cinci modele Nissan prezentate in premiera, Nissan Pathfinder isi face debutul comercial. Pathfinder beneficiaza de un interior spatios cu sapte locuri, o gama larga de echipamente si un motor turbo diesel puternic de 2,5 litri si 174 de cai-putere.

Dupa cum spune importatorul marcii in Romania, Alianta Renault-Nissan, Pathfinder reuneste cele mai bune caracteristici ale unor clase complet diferite: polivalenta unui MPV, performantele dinamice ale autoturismelor si abilitatile cerute de la un vehicul 4×4 care se respecta.

Caracteristicile standard includ proiectoare cu xenon, jante din aliaj, sistem audio hi-fi cu magazie de CD-uri si sistem de navigatie prin satelit cu recunoastere vocala si informatii din trafic in timp real. Preturile pentru Nissan Pathfinder incep de la 27.700 de euro, CIP.