Războiul din Iran a lovit mai rău sectorul gazelor decât petrolul. Explicațiile unui dezechilibru critic

La prima vedere, războiul din Iran pare să afecteze în egală măsură sectorul petrolier și cel al gazelor naturale, întrucât rachetele, atacurile cu drone și perturbările transportului maritim blochează fluxurile prin Strâmtoarea Ormuz, spune expertul Gavin Maguire într-un material de analiză pentru Reuters.

Însă sub această aparentă simetrie se ascunde un dezechilibru critic. Lanțul global de aprovizionare cu gaze naturale dispune de mai puține opțiuni de redirecționare și de o capacitate de stocare mai redusă decât piața petrolului, ceea ce face ca impactul asupra consumatorilor de gaze naturale să fie considerabil mai grav.

Infrastructura cheie a gazelor naturale – în special instalațiile de lichefiere – este mai complexă și mai costisitoare de construit și de reparat decât echivalentul său din sectorul petrolier. Aceasta înseamnă că rafinăriile pot relua adesea operațiunile mai repede decât centrele de export de gaz natural lichefiat după o oprire.

Prețurile au evidențiat clar acest dezechilibru: prețurile de referință ale gazelor naturale din Europa și Asia au crescut mult mai brusc decât cele ale țițeiului de la începutul conflictului, o diferență care indică faptul că gazele naturale se confruntă cu o recuperare mai îndelungată decât petrolul.

Un moment deloc propice

Momentul acestei perturbări nu putea fi mai prost pentru gaz. Cererea globală pentru gaze a crescut aproximativ de două ori mai repede decât cererea pentru petrol în ultimul deceniu, potrivit Energy Institute, impulsionată de extinderea rețelelor de conducte și de stocare.

Și era de așteptat ca această traiectorie de creștere să continue, în special în economiile emergente care renunță la cărbune.

Într-adevăr, perspectivele optimiste privind cererea de gaze naturale au fost principalul motor al expansiunii constante a industriei globale a GNL.

Dar aprovizionarea cu GNL din Qatar – al doilea cel mai mare exportator de GNL din lume – a fost brusc întreruptă după ce atacurile iraniene au distrus 17% din capacitatea de export a țării pentru o perioadă de până la cinci ani.

Creșterea bruscă a costurilor gazului care a rezultat a servit drept avertisment pentru consumatori cu privire la riscurile unei dependențe puternice de importuri și este probabil să încetinească adăugarea de noi capacități de energie electrică pe bază de gaz.

În același timp, utilitățile, gospodăriile și întreprinderile nu au avut niciodată o gamă atât de largă de alternative accesibile la gaze pentru producerea de energie electrică.

Panourile solare și sistemele de baterii, în special, oferă furnizorilor de energie o modalitate mult mai rapidă și mai ieftină de a spori aprovizionarea cu energie electrică decât adăugarea de noi capacități pe bază de gaze, a căror dezvoltare poate dura ani de zile.

Costurile pentru componentele cheie ale centralelor pe gaz – în special turbinele – au crescut, de asemenea, în acest deceniu, sub presiunea schimbărilor globale în capacitatea de producție, combinate cu cererea în creștere din partea economiilor mai bogate care construiesc centre de date.

Conductele de gaze își schimbă direcția

Aceste forțe remodelează deja locațiile în care se construiesc noi capacități de producție pe bază de gaz.

Statele Unite – cel mai mare producător și exportator de gaze naturale din lume – și-au mărit ponderea în proiectele de conducte pentru noi capacități de gaze de la aproximativ 10% în 2025 la peste 33% la începutul anului 2026, potrivit Global Energy Monitor.

Graba de a mări aprovizionarea cu energie electrică pentru aplicațiile de inteligență artificială a fost un factor cheie, companiile de utilități și giganții tehnologici din SUA licitând pentru componentele disponibile de energie pe bază de gaz.

Această presiune agresivă scoate din calcul piețele mai sensibile la costuri. Economiile cu creștere rapidă, precum India – despre care se preconiza odată că va deveni un consumator major de gaze – și-au redus planurile de a adăuga astfel de capacități.

Pentru a compensa acest lucru, companiile energetice din India continuă să adauge capacități de producție pe bază de cărbune la mixul energetic, alături de energiile regenerabile. De asemenea, țara își extinde baza mare de rafinării și se preconizează că va crește producția și exporturile de combustibil până în anii 2030.

Probleme și cu spațiile de stocare

O altă provocare constă în faptul că depozitarea gazului este mult mai dificilă decât cea a petrolului.

Petrolul brut și produsele rafinate sunt lichide la temperatura camerei și pot fi depozitate cu ușurință în diverse rezervoare terestre, precum și în tancuri maritime, pentru a constitui rezerve de siguranță în cazul întreruperilor de aprovizionare.

În schimb, gazul natural ocupă mult mai mult spațiu decât petrolul atunci când este depozitat la temperatura camerei și trebuie comprimat sau răcit la temperaturi foarte scăzute pentru a se transforma în lichid, în vederea unei stocări mai eficiente.

Acest lucru limitează locurile în care poate fi depozitat gazul și crește semnificativ costurile.

Modelele de consum de gaze sunt, de asemenea, puternic sezoniere, cererea atingând un nivel maxim în timpul iernii în majoritatea economiilor, dar scăzând apoi brusc în perioadele de tranziție, când cererea de energie electrică produsă pe bază de gaze este la cel mai scăzut nivel.

Acest lucru contrastează cu modelele de utilizare mult mai regulate ale combustibililor rafinați, a căror cerere este relativ constantă pe tot parcursul anului în majoritatea economiilor importante.

Fluctuațiile mari ale consumului de gaz îngreunează operatorilor de depozitare sincronizarea achizițiilor și vânzărilor în mod profitabil, în comparație cu firmele de depozitare a combustibililor, care pot conta în mod fiabil pe multiple rotații ale stocurilor în fiecare an.

Nicio cale rapidă și ușoară de ieșire

Atât fluxurile de petrol, cât și cele de gaz au fost perturbate semnificativ de război. Petrolul pare să se redreseze mai repede.

Principalii furnizori de petrol din Orientul Mijlociu redirecționează deja fluxurile prin conducte către porturi situate în afara Strâmtorii Ormuz, ceea ce ar trebui să contribuie la revenirea aprovizionării globale cu țiței, chiar și pe măsură ce conflictul din Iran se prelungește.

În schimb, sistemul global de gaze nu are nicio modalitate de a depăși rapid scăderea aprovizionării din Qatar, ceea ce va avea repercusiuni asupra întregului lanț de aprovizionare cu gaze și va accelera probabil căutarea de alternative la gaz de către companiile de energie electrică și industrie.

Chiar și o încetare rapidă a luptelor ar oferi puțină ușurare pentru sectorul gazelor: numai repararea daunelor suferite de exporturile Qatarului va dura ani de zile, iar cumpărătorii care au început deja să se îndepărteze de această sursă este puțin probabil să-și schimbe cursul.

Este de așteptat ca unele economii majore, precum SUA, să rămână în continuare puternic dependente de gaz.

Însă piețele mai sensibile la costuri ar putea reduce în mod colectiv expunerea la gaz ca răspuns la recentele reduceri ale aprovizionării, lăsând o amprentă durabilă asupra unei industrii care, până foarte recent, se pregătea pentru exact opusul acestui lucru, mai scrie Gavin Maguire.