Războiul dintre Angelia Jolie și Brad Pitt continuă. Actrița îl acuză pe fostul soț că și-a abuzat copiii în 2016
Actriţa Angelina Jolie îl acuză pe fostul său soţ Brad Pitt că „l-a sufocat pe unul dintre copii şi l-a lovit pe altul”, în timpul unei dispute care a avut loc într-un avion privat în 2016, transmite Le Figaro.
Potrivit unor documente judiciare care au fost dezvăluite marţi, Angelina Jolie îl acuză pe fostul ei soţ, Brad Pitt, că i-a molestat pe doi dintre copiii lor în timpul unei discuţii pe care cuplul a avut-o la bordul unui avion privat în 2016, notează news.ro.
Cele două vedete de la Hollywood s-au despărţit în acel an, iar de atunci procedurile de divorţ s-au împotmolit în lungi bătălii juridice, inclusiv în ceea ce priveşte custodia copiilor lor şi vânzarea unui domeniu viticol din sudul Franţei.
În documentele depuse marţi, Jolie detaliază o altercaţie violentă cu fostul ei soţ în timpul unui zbor din California spre Franţa, în septembrie 2016.
Brad Pitt „l-a sugrumat pe unul dintre copii şi l-a lovit pe altul” şi, de asemenea, „a apucat-o pe Jolie de cap şi a scuturat-o” înainte de a o „împinge de peretele toaletei”, unde începuse cearta, potrivit documentelor.
Brad Pitt a stropit copiii cu bere și vin
În timpul confruntării, actorul, care i-a reproşat soţiei sale că este „prea obedientă” cu odraslele lor, a „turnat bere” pe fosta sa soţie şi „bere şi vin roşu pe copii”.
În timpul disputei, „unul dintre copii i-a luat apărarea verbală” mamei sale.
Brad Pitt „s-a năpustit apoi asupra propriului copil”, potrivit documentelor, iar actriţa „l-a apucat din spate pentru a-l opri”.
Angelia Jolie a cerut divorțul imediat după incidentul din 2016
„Copiii au stat în cale”, se arată în document.
Apoi, actorul „l-a strangulat pe unul dintre copii şi l-a lovit pe altul în faţă”. Unii „i-au cerut să se oprească”, alţii „au plâns”.
După bătaie, ancheta autorităţilor federale nu a dus la nicio urmărire penală. Jolie a cerut divorţul la câteva zile după călătoria cu avionul.
Potrivit noilor documente depuse în instanţă, altercaţia a influenţat apoi vânzarea vinăriei, unde cei doi s-au căsătorit şi pentru care acum se luptă.