Sari direct la conținut

Razvan Dumitrescu va pleca de la Realitatea TV. Vezi cit a cistigat la televiziunea lui Vintu

HotNews.ro

Grupul de presa Realitatea-Catavencu a anuntat, luni, „incetarea colaborarii cu Razvan Dumitrescu, la solicitarea acestuia”. Intr-un comunicat transmis HotNews.ro, grupul media a precizat ca Dumitrescu va pleca incepand cu data de 8 iunie 2010.

Realizatorul a moderat in ultimii ani un talk-show politic la Realitatea TV, “Realitatea Zilei”.

Razvan Dumitrescu a cistigat in perioada 2007 – 2009 aproximativ 1,8 milioane de lei de la Realitatea TV, potrivit unor surse apropiate grupului media. Relatiiledintre prezentator si statia tv s-au derulat prin intermediul a doua firme: Celm4u SRL si RD Production.

„Grupul Realitatea-Catavencu ii multumeste domnului Dumitrescu pentru colaborare si ii doreste mult succes la viitorul sau loc de munca”, se precizeaza in comunicatul grupului media.

Potrivit unor surse din trust, Razvan Dumitrescu ar fi spus ca pleaca din trust in urma cu mai bine de o luna, cand Sergiu Toader i-ar fi anuntat ca trustul nu mai poate plati salarii de 10.000 de euro, cat incasa lunar realizatorul emisiunii „Realitatea Zilei”. Aceleasi surse sustin ca Dumitrescu a fost ofertat, anul trecut, de Antena 3. Contactat de HotNews.ro, Mihai Gadea, director la Antena 3, a declarat ca nu comenteaza deocamdata aceasta informatie.

„Atmosfera este foarte proasta in trust. Plata salariilor intarzie cu mai bine de o luna”, au declarat pentru HotNews.ro surse din trustul Realitatea.

Un alt eveniment, interpretat ca un semn ca lucrurile merg prost din punct de vedere financiar, a fost demisia Madalinei Marcoci din Consiliul de Administratie. Marcoci, considerat omul de legatura cu Petromservice, s-a retras saptamana trecuta, au declarat surse din trust. Potrivit acestora, Madalina Marcoci „era genul de om care stia tot. Asigura circuitul banilor in natura”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro