Sari direct la conținut

Razvan Ionescu a fost numit redactor sef la Cotidianul

HotNews.ro

Noul redactor sef al ziarului Cotidianul este Razvan Ionescu, care la inceputul lui martie a demisionat de pe aceeasi pozitie de la Evenimentul Zilei. Razvan Ionescu a declarat pentru HotNews.ro ca va prelua oficial postul de redactor-sef la 26 mai si ca va avea o relatie de „colaborare” cu Consiliul Editorial de la Cotidianul. Iulian Comanescu anunta pe blogul sauca Mihaela Dumitru este director general la Prima TV, în locul lui Cristoph Buerge si ca Sergiu Toader şi Sorin Enache şi-au prelungit contractele cu Realitatea TV.

Citeste si ce scrie Alex Mihaileanu pe blogul sau despre numirea lui Razvan Ionescu.

Noul redactor sef al ziarului Cotidianul este Razvan Ionescu, care la inceputul lui martie a demisionat de pe aceeasi pozitie de la Evenimentul Zilei.

Potrivit unui comunicat al grupului Realitatea-Catavencu, „Razvan Ionescu se alatura grupului de presa Realitatea-Catavencu, in functia de redactor-sef al ziarului Cotidianul. Razvan Ionescu are o experienta de peste 15 ani in presa scrisa din Romania, din care aproape 10 ani la conducerea editoriala a unor publicatii precum Evenimentul Zilei, Jurnalul National si TV Mania”.

UPDATE: Razvan Ionescu a declarat pentru HotNews.ro ca va prelua oficial postul de redactor-sef la 26 mai si ca va avea o „relatie de colaborare” cu membrii Consiliului Editorial de la Cotidianul, consiliu „format din niste oameni care contribuie cu texte, sfaturi, editoriale”. Intre redactorul-sef si Consiliu nu va exista o relatie de subordonare, a spus Ionescu.

El a afirmat ca planurile sale de dezvoltare editoriala a ziarului „se potrivesc perfect” cu cele existente la nivel de publicatie si de grup, „pe acelasi drum, urmat incepand de acum trei-patru ani”.

„Cotidianul este titlul romanesc cel mai pregatit sa infrunte, chiar sa speculeze, revolutia prin care trec ziarele de calitate din toata lumea. Faptul ca e singurul ziar din segmentul de referinta cu crestere absoluta din 2005 pana azi confirma nivelul superior de adaptare. La fel si performantele editiei online. Asa ca provocarea pentru mine, din momentul in care ma alatur echipei de la Cotidianul, e subinteleasa”, a spus Razvan Ionescu, citat in comunicatul de presa.

La randul sau, Doru Buscu, Director Editorial al ziarului si membru al board-ului Realitatea-Catavencu, este citat spunand ca “il urmaresc de mult pe Razvan Ionescu si stiu ca locul lui este la Cotidianul. Face parte din generatia jurnalistilor tineri cu o experienta consolidata in managementul editorial. E omul care poate raspunde cu precizie noilor provocari pe care ziarul cititorilor de elita le va arunca in viitorul apropiat”.

Razvan Ionescu si-a anuntat pe 6 martie demisia din functia de redactor sef de la cotidianul Evenimentul Zilei, in cadrul unei sedinte la care a luat parte conducerea editoriala a EvZ.

Razvan Ionescu a afirmat atunci pentru HotNews.ro ca si-a anuntat demisia din cauza unor diferente de viziune manageriala cu reprezentantii Ringier, diferente manifestate in ultimul an si jumatate. El a spus ca nu a avut nicio oferta si nicio discutie sa se angajeze in alta parte.

Fostul redactor-sef al publicatiei Cotidianul, Mihnea Maruta, si-a anuntat demisia pe 9 aprilie, el anuntand conducerea editoriala ca va parasi ziarul pentru a se muta inapoi la Cluj, de unde a venit la inceputul anului trecut. Locul lui Maruta a fost preluat, interimar, de Liviu Avram.

Pe de alta parte, grupul Realitatea-Catavencu a anuntat ca echipa care a pornit in urma cu aproape 4 ani proiectul Realitatea TV in varianta actuala – presedintele grupului Sergiu Toader si directorul general Sorin Enache – a decis sa isi prelungeasca contractele cu actionariatul companiei pana la 1 august 2011. Acestia au ca obiectiv sa duca la bun sfarsit proiectele in desfasurare care vizeaza consolidarea actualelor produse din grup si valorificarea oportunitatilor de business in domeniul produselor media de calitate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro