Sari direct la conținut

RBS ii va pasui sase luni pe cei care nu isi achita la timp ratele la casa

HotNews.ro

Royal Bank of Scotland (RBS) a anuntat luni ca nu va proceda la executarea silita a celor care au restante la plata creditelor ipotecare, decat dupa sase luni de la prima rata neplatita, potrivit Reuters. Banca a anuntat ca prin aceasta masura le acorda clientilor sai sansa de a-si rezolva problemele financiare.

„Intelegem pe deplin ca una dintre principalele griji pentru proprietarii de case este o posibila pierdere a locuintei, in special in actualul climat economic”, a declarat Craig Donaldson, director al diviziei de retail al RBS.

Cele mai mari banci ipotecare din Marea Britanie au anuntat deja ca vor acorda o perioada de gratie de trei luni inainte de a incepe executarea silita, in urma unui acord anuntat saptamana trecuta de Alistair Darling, ministrul britanic de finante.

Numarul restantelor la creditele ipotecare si cel al executarilor silite a crescut puternic in ultimul an, reflectand scaderea cresterii economice si majorarea costurilor creditelor.

Potrivit datelor Consiliului Creditorilor Ipotecari, numarul gospodariilor cu restante la plata creditelor ipotecare se ridica la 168.000 la finele lunii septembrie, cu 8% mai mult decat la sfarsitul lunii iunie. Totodata, numarul executarilor silite a fost de 11.300 in trimestrul trei, in crestere cu 12% fata de trimestrul precedent.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro