Sari direct la conținut

RCS&RDS a anuntat reducerea tarifelor de roaming cu 50% sub limita impusa de UE la 1 iulie 2013

HotNews.ro

RCS&RDS a anuntat marti ca, incepand cu 1 iulie 2013, a redus tarifele de roaming in tarile Uniunii Europene, cu 50% fata de limita impusa de Executivul European. Astfel, operatorul de telefonie fixa si mobila tarifeaza cu: 0,12 Euro/minut apelurile initiate, 0,03 Euro/minut apelurile primite, 0,03 Euro/SMS trimis si 0 Euro/SMS primit in roaming. Acesta in conditiile in care incepand cu 1 iulie 2013, limita maximala impusa de UE pentru fiecare tip de tarif este: 0,24 Euro/minut pentru apeluri initiate, 0,07 Euro/minut pentru apeluri primite, 0,08 Euro pentru SMS si 0,45 Euro/1MB pentru date mobile.

Tarifele sunt valabile pentru toate abonamentele de telefonie mobila ale RCS & RDS, indiferent de valoarea acestora si nu includ TVA, a precizat operatorul de comunicatii.

Compania subliniaza ca a operat aceste noi reduceri „in conditiile in care scazuse inca de anul trecut tarifele percepute in roaming, sub nivelul valabil incepand cu 1 iulie 2013. Pana la aceasta data, compania tarifa cu 0,16 Euro/minut apelurile initiate, cu 0,03 – 0,07 Euro/minut apelurile primite si cu 0,28 Euro/1 MB – traficul de date”.

Clientii companiilor de telefonie beneficiaza de reduceri pentru urmatoarele tari din Europa: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, Insulele Canare, Insulele Azore, Insula Madeira, Insula Martinica, Guiana Franceza, Guadelupa, Reunion, Gibraltar precum si Croatia, dar si Statele SEE AELS, respectiv Norvegia, Islanda, Lichtenstein si Elvetia.

RCS&RDS a mai anuntat ca „a redus totodata si tarifele standard pentru apeluri catre anumite destinatii mobile din Europa. Pentru apelurile din Digi Tel si Digi Mobil catre Republica Ceha, Danemarca, Finlanda, Germania, Italia, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Ungaria, Letonia, Belgia, Grecia, Irlanda, Malta, Luxemburg, Slovacia, Bulgaria, Islanda, Estonia, Elvetia, Insulele Canare, Insulele Azore, Insula Madeira, Insula Martinica, Guiana Franceza, Guadelupa, Reunion, Gibraltar, Lichtenstein si Croatia, compania percepe doar 0,05 Euro/minut, fata de 0,05 – 0,07 Euro/minut valabile pana la 1 iulie 2013. Tariful pentru apelurile catre Austria, Franta, Suedia, Turcia si Cipru ramane 0,03 Euro/minut”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro