Sari direct la conținut

RCS&RDS a castigat prin licitatie furnizarea de energie electrica catre ministerele Culturii si Apararii

HotNews.ro
Ministerul Culturii, Foto: AGERPRES
Ministerul Culturii, Foto: AGERPRES

RCS&RDS continua sa castige pe banda rulanta contracte de furnizare de energie electrica pentru institutii publice. In afara de furnizarea de energie electrica timp de 12 luni catre TVR, operatorul detinut de oradeanul Zoltan Teszari a mai castigat doua contracte importante – unul in valoare de peste 8,5 milioane lei cu Ministerul Apararii si un contract de 8,2 milioane lei cu Ministerul Culturii pentru furnizarea de energie electrica in urmatorii ani, arata datele publicate saptamana trecuta in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). In toate cazurile, criteriul de atribuire al contractelor a fost pretul cel mai scazut.

  • Contract de 8,2 milioane lei castigat de RCS&RDS cu Ministerul Culturii

RCS&RDS va furniza in urmatorii 4 ani energie electrica catre Ministerul Culturii, contract in valoare de peste 8,2 milioane lei fara TVA, atribuit prin licitatie deschisa in data de 4 iulie 2016, potrivit datelor publicate sambata in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). La licitatie, care a avut drept criteriu de atribuire ‘pretul cel mai scazut’, au mai depus oferte CEZ Vanzare, Elsaco Energy si Industrial Energy.

  • Contract de 8,5 milioane lei castigat de RCS&RDS cu Ministerul Apararii

Tot saptamana trecuta, in data de 17 iulie, in SEAP a fost publicat un alt contract pentru furnizarea de energie electrica castigat de RCS&RDS. Autoritatea contractanta a fost in acest caz Ministerul Apararii.

Acordul cadru viza furnizarea de energie electrica de joasa sau medie tensiune in perioada 01.05.2016-30.04.2017 catre unitatile militare subordonate SMFA (Statului Major al Fortelor Aeriene), achizitia derulandu-se pe bursa de marfuri prin negociere fara anunt de participare.

La aceasta procedura, la care criteriul de atribuire a fost tot pretul cel mai scazut, au participat 11 ofertanti, iar castigator a fost desemnat RCS&RDS pentru suma de peste 8,5 milioane lei fara TVA. Contractul a fost semnat in data de 19 aprilie 2016.

  • RCS, compania-mama a Digi 24, va furniza curentul electric pentru TVR in urmatoarele 12 luni

In afara de cele doua ministere, Societatea Romana de Televiziune (SRTV) si-a desemnat prin licitatie deschisa, in data de 8 iulie, furnizorul de energie electrica in urmatoarele 12 luni: RCS&RDS, cel mai mare operator de cablu TV si internet fix, care a devenit jucator pe piata energiei electrice in decembrie 2014. Criteriul de atribuire al contractului a fost ‘pretul cel mai scazut’. Valoarea estimata initial de TVR pentru acest contract a fost de peste 2,7 milioane lei fara TVA, fiind atribuit in final catre RCS&RDS la pretul de peste 2,24 milioane lei fara TVA. La licitatie au fost depuse 5 oferte, potrivit datelor publicate marti, 12 iulie 2016, in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP).

RCS&RDS, cel mai mare operator de cablu TV si internet fix, a devenit jucator pe piata energiei electrice in decembrie 2014 si in doar un an a castigat aproape 100 de contracte de furnizare de energie electrica pentru institutii publice. Banca Nationala a Romaniei (BNR), Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM), Ministerul Apararii (MApN) si Ministerul de Interne (MAI) sunt cateva dintre zecile de institutii care, in urma unor licitatii la care au participat jucatori mari precum E.ON, CEZ, Electrica sau ENEL, au ales sa cumpere energie electrica de la RCS&RDS. O posibila explicatie? Operatorul detinut de oradeanul Zoltan Teszari vine, ca si in piata telecom, cu cele mai mici preturi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro