Reacția Groupama la amenzile pentru întârzieri la plata daunelor RCA: Erori care reprezintă excepții față de volumul zilnic de daune avizate
Groupama, noul lider RCA după falimentul Euroins, a reacționat miercuri față de cele trei amenzi primite luna trecută de la ASF, inclusiv pentru întârzieri la plata daunelor RCA, precizând că este vorba de erori operaționale, care reprezintă excepții în contextul volumului zilnic de daune avizate, pe care le tratează cu atenție pentru a nu se repeta.
Oficialii asigurătorului francez Groupama spun că „se întâmplă să intervină și erori, de cele mai multe ori umane, erori care reprezintă excepția în contextul volumelor cu care lucrăm zi de zi (spre exemplu, într-o lună obișnuită înregistrăm peste 16.000 de avizări de daună doar în asigurările generale), excepții pe care le tratăm cu atenția cuvenită și pe care le adresăm cu prioritate.”
- „Amenda anunțată, luni, de ASF este menită să ne atragă atenția asupra acestor excepții (spre exemplu: neraportarea distinctă a 2 plăți legate de daunele externe, în decursul a 3 ani, sau întârzieri în cazul a 40 de despăgubiri plătite, din peste 138.000 analizate în cadrul controlului) și nu vizează o problemă de fond, ci erori operaționale, pe care le tratăm cu multă atenție, în așa fel încât riscurile ca ele să reapară să scadă considerabil.”, au precizat pentru HotNews.ro oficialii Groupama, care nu spun dacă vor contesta sau nu în instanță amenzile primite.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aplicat luna trecută un val de amenzi către Groupama Asigurări, noul lider RCA după falimentul Euroins.
Autoritatea a dat trei amenzi în valoare cumulată de 340.600 de lei pentru nereguli la plata daunelor RCA, raportarea transferurilor externe și inventarierea rezervei de daune avizate, astfel:
1. Amendă în valoare de 115.500 lei pentru:
- nerespectarea prevederilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile art. 12 alin. (4) din Regulamentul A.S.F. nr. 13/2019;
- nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr.129/2019 coroborate cu prevederile 4 alin. (1), art. 21 alin. (1) și alin. (6) și art. 47 alin. (3) și alin. (7) din Regulamentul A.S.F. nr. 13/2019;
- nerespectarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 coroborate cu prevederile 13 alin. (1) și ale art. 47 alin. (3) și alin. (7) din Regulamentul A.S.F. nr. 13/2019;
- nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 129/2019 coroborate cu prevederile art. 35 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 13/2019, privind obligația de raportare a transferurilor externe în și din conturi, în lei sau în valută, cătreN.C.P.S.B.;
- nerespectarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 129/2019 coroborate cu prevederile art. 11 alin. (5) din Regulamentul A.S.F. nr. 13/2019.
2. Amendă în valoare de 100.700 lei pentru:
- nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (4) și (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).
Cele două prevederi spun că asigurătorul trebuie să plătească despăgubirrea în 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire sau de la data la care a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.
Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut anterior sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii.
3. Amendă în valoare de 124.400 lei pentru:
- nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) lit. d) ultima teză din Regulamentul A.S.F. nr. 2/2016 privind aplicarea principiilor de guvernanță corporativă de către entitățile autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că, raportat la cerințele prevăzute la art. 2 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 25 alin. (1), art. 30 alin. (1) și alin. (4) și art. 31 alin. (3) din Norma A.S.F. nr. 32/2015 privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii și a tranzacțiilor privind activitatea de asigurare și de reasigurare ale asigurătorilor/reasigurătorilor și brokerilor de asigurare/reasigurare, mecanismele de control intern din cadrul societății cu privire la procesul de inventariere a rezervei de daune avizate nu au fost adecvate.
Doi asigurători au peste 45% din veniturile RCA, în ciuda falimentului Euroins
Gradul de concentrare în piața RCA s-a menținut la un nivel ridicat și în prima jumătate a anului trecut, cu Groupama și Allianz-Țiriac având cumulat 45,6% din venituri, în timp ce Euroins, care a rămas fără licență în luna martie avea 14,1%, arată datele ASF.
Pe ansamblul întregii piețe, la 30 iunie 2023, prima medie RCA a fost de 1.190 de lei, în creștere cu 3% față de semestrul similar al anului trecut.
La 30 iunie 2023, pe piața asigurărilor își desfășurau activitatea următorii șase asigurători autorizați de ASF pentru activități de asigurare RCA: Allianz-Ţiriac, Asirom VIG, Generali, Grawe, Groupama și Omniasig VIG.
Pe piața RCA din România, își desfășoară activitatea în baza dreptului de stabilire două sucursale: Axeria IARD și Hellas Direct.
Sucursala Axeria Iard și-a început activitatea pe piața RCA în cursul trimestrului IV 2021 și a înregistrat un volum al primelor brute subscrise pentru RCA de aproximativ 339 milioane lei în primele șase luni ale anului 2023, ceea ce înseamnă 7,3% din totalul primelor brute subscrise pentru acest segment.
Sursa foto: Neydtstock / Dreamstime.com