Sari direct la conținut

Reacția Jandarmeriei Române, după ce un plutonier l-a amendat pe Marian Rădună, organizatorul marșului în memoria victimelor de la Colectiv

HotNews.ro
Jandarmeria Romana, Foto: Facebook/ Jandarmeria Romana
Jandarmeria Romana, Foto: Facebook/ Jandarmeria Romana

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a anunțat vineri dimineață că se vor face verificări privind aplicarea sancțiunii contravenționale lui Marian Rădună, unul dintre organizatorii marșului în amintirea tragediei din clubul Colectiv, pentru a evalua dacă a fost „a fost proporțională, justificată și conformă atât literei, cât și spiritului legii”.

  • Reacția jandarmeriei vine după ce HotNews a relatat că organizatorul marșului Colectiv a fost amendat de jandarmi pentru „depășirea orei de comemorare”, când 25 de persoane au continuat să țină un moment de veghe.
  • „Transmitem sincere condoleanțe familiilor care și-au pierdut persoanele dragi și compasiune celor care poartă în continuare urmele acestei tragedii”, spune jandarmeria în finalul reacției sale.

Jandarmeria Română a transmis vineri dimineață o declarație oficială în care precizează că respectă și protejează dreptul cetățenilor de a participa la adunări publice, în special cele comemorative, și menționează că a fost prezentă pentru a asigura ordinea și siguranța participanților.

„În acest sens, efectuăm constant activități de pregătire ale colegilor din operativ pentru a găsi permanent posibilități de îmbunătățire a relaționării în astfel de situații, scopul fiind respectarea legii și protejarea oamenilor. Din punct de vedere legal, există în mod formal elementele care pot constitui temeiul aplicării unei sancțiuni contravenționale, întrucât nu au fost respectate orele de desfășurare prevăzute în protocolul pentru manifestarea publică”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Române.

Deși au fost identificate anumite încălcări legate de respectarea orelor de desfășurare a evenimentului, conform protocolului pentru manifestații publice, instituția recunoaște că plutonierul poate nu a interpretat contextul în care avea loc evenimentul public.

„Într-adevăr, legea trebuie aplicată întotdeauna ad litteram, dar există și noțiunea de spirit al legii, care presupune înțelegerea scopului pentru care norma juridică a fost instituită – acela de a menține ordinea publică, dar și de a proteja drepturile și demnitatea cetățenilor. În acest caz, se poate aprecia că agentul constatator nu a înțeles pe deplin spiritul legii și particularitățile contextului – un eveniment de comemorare a victimelor din clubul Colectiv, cu un profund caracter emoțional și simbolic”, a informat Jandarmeria Română.

Jandameria Română a mai transmis că se vor face verificări privind aplicarea amenzii în cuantum de 3.000 de lei.

„În consecință, la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-au dispus de urgență verificări privind modul de aplicare a sancțiunii contravenționale, urmând a se analiza dacă măsura a fost proporțională, justificată și conformă atât literei, cât și spiritului legii. Reamintim faptul că Jandarmeria Română a fost și rămâne alături de toți cei afectați de tragedia din clubul Colectiv. În seara producerii tragediei, jandarmii au fost prezenți la fața locului, oferind sprijin autorităților și victimelor. De-a lungul anilor, instituția a sprijinit și a asigurat ordinea publică la toate manifestările de comemorare dedicate acestui eveniment”, a mai informat Jandarmeria.

„Transmitem sincere condoleanțe familiilor care și-au pierdut persoanele dragi și compasiune celor care poartă în continuare urmele acestei tragedii”, a conchis instituția.

Marian Rădună, amendat de Jandarmerie

Câteva sute de persoane au participat, joi seară, la un marș în București, pentru a marca 10 ani de la incendiul devastator din Clubul Colectiv, în urma căruia 65 de tineri și-au pierdut viața. Participanții s-au adunat la Universitate, la ora 18:00, și au plecat apoi în marș, la ora 19:00, către locul fostului club din Piața Bucur.

Marian Rădună, reprezentant al Asociației MEA și unul dintre organizatorii marșului în amintirea tragediei din clubul Colectiv, a fost amendat joi seară, după ora 23, de către Jandarmeria Română cu 3.000 de lei pentru „depășirea orei de comemorare”, când în piață mai erau 25 de oameni, care stăteau de veghe, cu lumînări.

„Da, ideea este că domnul constatator de la Jandarmerie nici măcar nu cunoaște legea. Au fost două protocoale, unul pentru comemorarea de la fostul Club Colectiv, până la ora 23:00, și unul pentru marș, de la Universitate până la Colectiv, făcut de mine împreună cu autoritățile. În momentul în care am ajuns la Colectiv, evenimentul meu s-a terminat”, a declarat Rădună pentru HotNews.

Organizatorul susține că, potrivit Legii 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, comemorările nu se notifică și pot avea loc fără limită de timp: „Legea 60, articolul 3, spune foarte clar că nici măcar nu se notifică comemorările, noi putem să stăm foarte bine toată noaptea pe acolo. Domnul agent constatator nu a ascultat sub nicio formă o explicație. Le-am spus că sunt într-o eroare, înainte să semneze procesul verbal”, a explicat, pentru HotNews, Marian Rădună.

Organizatorul marșului în memoria victimelor de la Colectiv a declarat că va contesta în instanță.

INTERVIURILE HotNews.ro