Reacție virulentă a Ambasadei Chinei la Bucureşti după vizita unui deputat român în Taiwan
Ambasada Chinei la Bucureşti afirmă că deputatul român Alexandru Muraru „a intervenit în mod flagrant în afacerile interne ale Chinei, susţinând «independenţa Taiwanului»”, în urma unei vizite în regiune, ceea ce „ridică semne de întrebare” dacă acesta „reprezintă cu adevărat interesele României”.
Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România a transmis, vineri, într-o declaraţie postată pe pagina de Facebook a reprezentanței diplomatice, că „Taiwanul este o parte a Chinei, atât China continentală, cât şi Taiwanul aparţin aceleiaşi Chine”.
„Aceasta este realitatea încă din antichitate până astăzi, ceea ce constituie adevăratul status-quo al Strâmtorii Taiwan şi o componentă importantă a ordinii internaţionale de după cel de-al Doilea Război Mondial. Recunoaşterea Guvernului Republicii Populare Chineze drept singurul guvern legitim care reprezintă întreaga China şi respectarea principiului «o singură China» reprezintă un consens recunoscut la nivelul întregii comunităţi internaţionale, respectiv un lucru firesc al respectării normelor de bază ale relaţiilor internaţionale”, se insistă în mesaj.
„În anul 1949, România şi Republica Populară Chineză au stabilit relaţii diplomatice. De atunci principiul «o singură China» a devenit fundament politic al relaţiilor bilaterale, aducând garanţia că relaţiile dintre China şi România au rezistat probelor schimbărilor situaţiei internaţionale şi au continuat să se dezvolte constant”, mai spune reprezentantul ambasadei chineze în postare.
„Principiul «o singură China» e fundamentul relaţiilor chino-române, cât şi garanţia prieteniei celor două ţări”
Apoi, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei face referire la o vizită în Taiwan a deputatului PNL Alexandru Muraru, afirmând că, printr-un articol publicat ulterior, acesta a „intervenit în mod flagrant în afacerile interne ale Chinei”, susţinând „independenţa Taiwanului”.
„Recent, domnul deputat român Alexandru Muraru a vizitat regiunea Taiwan, fapt care, în sine, contravine politicii oficiale a României. După întoarcerea în România, dânsul a publicat un articol în presă prin care a susţinut poziţia separatistă a autorităţii Partidului Democratic Progresist de promovarea independenţei Taiwanului, fapt pentru care ne exprimăm preocuparea serioasă şi opoziţia fermă. Chestiunea Taiwan este una ce priveşte afacerile interne ale Chinei şi reprezintă nucleu al intereselor fundamentale ale Chinei. Aşa cum un judeţ sau o regiune a României nu se poate separa de statul român sub niciun pretext, tot astfel nici Taiwanul nu se poate separa de China sub niciun motiv. «Nu face altora ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie». Faptul că domnul Muraru a intervenit în mod flagrant în afacerile interne ale Chinei, susţinând «independenţa Taiwanului», nu numai că contravine cunoştinţelor de bază ale diplomaţiei, ci şi ridică semne de întrebare cu privire la dacă acesta reprezintă cu adevărat interesele României”, a notează Ambasada.
Potrivit acesteia, „partea chineză se opune cu fermitate oricăror forme de legături oficiale cu Taiwan ale statelor care au relaţii diplomatice cu China, acestea incluzând vizite ale reprezentanţilor instituţiilor oficiale, înfiinţarea de reprezentanţe oficiale, semnarea acordurilor oficiale sau desfăşurarea cooperărilor oficiale”.
„Acordăm o mare importanţă faţă de angajamentul părţii române de a susţine politica «o singură China» şi sperăm ca acest angajament să fie pus cu adevărat în aplicare. Ca atare, principiul «o singură China» reprezintă atât fundamentul politic al relaţiilor chino-române, cât şi garanţia prieteniei celor două ţări din generaţie în generaţie”, a conchis purtătorul de cuvânt.
Care este în prezent poziția MAE privind Taiwanul
Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), condus în prezent de Oana Țoiu (USR), se vorbește despre „relația specială a României cu R.P. Chineză”.
„România își menține poziţia constantă de recunoaştere a unei singure Chine, Taiwanul constituind parte integrantă a acesteia”, se precizează pe site-ul MAE, unde se face și o trecere în revistă a momentelor importante în relațiile diplomatice dintre România și China.
Taiwanul a declarat în repetate rânduri că nu va renunţa la suveranitatea sa şi nici nu va face concesii în ceea ce priveşte libertatea şi democraţia.
China revendică Taiwanul ca teritoriu propriu, în ciuda obiecţiilor vocale ale guvernului de la Taipei, şi nu a renunţat niciodată la ideea de a utiliza forţa pentru a aduce insula sub controlul Beijingului.
Ce a scris Alexandru Muraru după vizita în Taiwan
Deputatul liberal Alexandru Muraru a relatat recent, într-o postare pe Facebook, că a avut o întâlnire cu preşedintele Taiwanului, Lai Ching-te, în contextul Forumului pentru Cooperare Democratică organizat la Taipei, scrie News.ro.
„Taiwanul este una dintre cele mai sofisticate şi eficiente demonstraţii contemporane despre cum se poate apăra o democraţie în secolul XXI. Preşedintele Lai a ţinut un discurs riguros despre democraţie şi apărarea ei, iar apoi a schimbat câteva cuvinte cu câţiva participanţi la forum. Am fost impresionat să constat că, în discuţiile noastre, preşedintele Taiwanului cunoştea foarte bine situaţia din România, eforturile care se fac pentru a oficializa relaţiile cu Taiwanul, şi s-a arătat, totodată, interesat de evoluţiile politice având în vedere criza politică şi guvernamentală pe care o traversăm. Pentru o ţară de la capătul celălalt al lumii, acest interes demonstrează că, de multe ori, suntem mai importanţi şi mai relevanţi strategic în ochii multor actori statali, decât putem spera sau crede”, a arătat Alexandru Muraru.
Potrivit acestuia, „noi continuăm să tratăm rezilienţa democratică aproape exclusiv ca pe o responsabilitate a instituţiilor de securitate”, în timp ce Taiwanul o tratează ca pe o responsabilitate a întregii societăţi.
„Noi discutăm încă despre combaterea dezinformării ca despre o problemă punctuală. Taiwanul a transformat-o într-o politică naţională. Noi vorbim despre parteneriate strategice. Taiwanul construieşte reţele operaţionale de cooperare între democraţii”, a adăugat el.